O viață secretă a gândurilor, care uneori ne surprind și pe noi ca un fluierat în biserică.
Cum arată gândurile celorlalți în timp ce ne vorbesc?
Știe o femeie de câte ori a fost dezbrăcată din priviri?
Știe un bărbat de câte ori s-au exersat discursuri în fața unor oglinzi? Cuvinte care niciodată nu s-au spus.
Știu prietenii ce vrei și ce trăiești? Știu colegii? Familia?
Câți soți știu ce iubește soția? Sau pe cine?
Care e viața reală?
Și mai ales… care din cei doi ești tu?
E frumos pentru că e ascuns sau e ascuns pentru că e frumos? Vrei să aperi o grădină secretă în armura discreției.
De colegi este atât de simplu. Ego-ul îi face să se supere când uiți de ziua lor deși nu și-o amintesc niciodată pe a ta.
De prieteni te ferești în general… pe rând. Unul câte unul îți dovedesc că secretele sunt ca sex-ul: rar un menage a trois care să funcționeze.
Sunt mereu surprins când oamenii îmi povestesc dorințele lor secrete. Uneori îmi trimit și poze.
Poze în care trebuie să văd o anumită femeie și - pentru că așa-i în tenis - văd poze cu familii fericite. Mă rog, așa par.
Îmi e frică să vă descriu sentimentele care mă încearcă. Ar înseamna să vă las în viața mea secretă sau în a lor?
Știam ce vreau să fac cu blogul acesta. Acum mă întreb în fiecare zi dacă într-adevăr pot duce o asemenea responsabilitate.
Mă amuză când văd colegi de social media vorbind în like-uri cum vorbea Iliescu în dolari. Mă îngrozesc când văd totul rezumat la statistici.
Engagement.
Shares.
Likes.
Clicks.
Vizualizări de youtube.
Oare chiar nu mai realizează nimeni că nu sunt like-uri? Sunt oameni.
Fiecare cu cel puțin două vieți.
Fiecare cu cel puțin un vis.
Fiecare cu un regret care pare că se potrivește mănușă unui text. Sau o femeie care seamănă cu Muza mea. Chiar, v-am povestit de tânărul care m-a oprit zilele trecute? Era cu iubita. se țineau de mână. Mi-a prezentat-o: Muza mea.
La fel ca un tânăr care-mi cerea părerea despre relația lui cu o femeie cu câțiva ani mai mare. Mi-a scris: Am întâlnit o Muză.
Viețile lor secrete se întâlneau cu a mea. Și ne privim în ochi sau ne scriem și realizăm că suntem ca rezistența franceză sub ocupația nazistă. Tirania părerii majorității îi face pe mulți să trăiască doar viața secretă cu adevărat.
E nevoie de un pic de nebunie să trăiești în vileag.
Practic asta fac eu: stau cu viața secretă la vedere ca să știți că nu sunteți singuri. Nu, suntem foarte mulți.
Paradoxal însă, spunem fără probleme de o sută de ori pe zi insulte, dar ne e rușine să zicem “Te iubesc”.
