Mă cam feresc de textele triste, dar acesta mi-a plăcut mult. Numele autorului este Mihai. I-am spus bancul cu Mihai cu noi, dar n-a vrut să spun mai mult despre el. Dacă-mi mai trimite două texte la fel de bune o să mă declar eu fanul lui, nu invers.
.........................................................
Un oraş unde nicio clădire nu mai există.
Un oraş unde nicio stradă nu mai are nume.
Unde nicio stradă nu mai are înţeles.
Un oraş cu sentimente arse din temelii.
Cu resturile punctelor de interes pătate de funinginea nepăsării.
Pământul lui care înainte se valora atât este acum nefolositor. Nici măcar buruienile n-au catadicsit să crească.
Era oraşul nostru. Al meu şi al tău. Tu spuneai că oraşul e doar un început pentru lume şi eu te-am crezut că vom face o lume a noastră.
Mai bine că n-am ajuns acolo. Să distrugem un continent.
Am distrus doar un oraş din care, pentru că nu puteam să fugim, am făcut unul mai frumos. Unde şcolile dărăpănate erau teatre, iar clădirea urâtă a primăriei era Operă. Oraşul nostru nu avea, desigur, nici teatru, nici Operă. Doar câteva săli de bingo unde sărăcimea devenea şi mai săracă sperând la un mai bine exprimat în bonuri de masă.
Tu pictai pe pânză, pe minţile mele şi pe clădirile lor urâte. Un mega grafitti. O învelitoare de frumos.
Acum, fără tine, nici nu mai văd oraşul urât, dar real, care stă încă în picioare. Îl văd doar pe al nostru. Ars, cum ai zis tu că e dragostea noastră.
Nu a mai rămas piatră pe piatră din toate promisiunile.
Acum nu ştiu dacă încă te mai aştept pentru că vreau să desenezi la loc oraşul sau pe mine.
foto
