Fericirea NU este superlativul confortului.
Iar braţele în care dormi bine nu fac cât vorbele care nu te lasă să pui geană pe geană.
Nu renunţ la el că ne înţelegem bine.
Nu renunţ la ea că sunt multe femei mai urâte pe stradă.
Nu pot să o iau de la capăt. De la care capăt?
Mă acceptă aşa cum sunt, alta ar vrea să mă schimb.
Toate acestea sunt citate aproximative din argumente reale pe care le aud zi de zi. Sau le citesc.
Nu sunt deloc sigur că un partener care îşi lasă jumătatea să se învârtă ca blonda-n sensul giratoriu este un partener tolerant. Poate mai degrabă unul dezinteresat. Sau umil.
Sclavia nu s-a abolit din toate apartamentele :)))
Nu. Fericirea nu e rectilinie şi uniformă ca drumul biologiei spre bătrâneţe.
Fericirea e mai puţin lapte şi miere şi mai mult sex, drugs and rock and roll!
Şi încă un lucru: ne-am cam obişnuit să cerem această fericire. Să aşteptăm de la celălalt gesturi. Entertainment. Diversitate. Să fie în celălalt o schimbare perpetuă.
În timp ce noi nu schimbăm nimic.
Poate că fericirea ne-ar vizita mai des dacă în loc să o aşteptăm, ne-am pune mintea să o oferim.
