La câte greşeli personale ieşi din teren?

Did I Make a Mistake? by smile-upside-down

Mi-a plăcut întrebarea asta venită de la un domn.  Nu ştiu dacă îi place baschetul sau chiar joacă, cert este că folosea mai multe analogii destul de reuşite. 
Din mesajul lui era evident că e genul de băiat bun care stă cu o scorpie, tentaţie pe care o cam avem noi, bărbaţii. 
Mi-a plăcut şi frântura de viaţă pe care mi-a descris-o, dar despre care nu o să vorbim. Nu-mi scria în privat dacă voia să-şi usuce suspensorul pe sârma din faţa casei.
Răspunsul e foarte uşor de dat când nu te pricepi la oameni. Şi foarte greu când te pricepi. 
Pentru că greşelile sunt diferite în calibru, iar oamenii diferiţi în capacitatea de a le tolera sau înţelege. În orice relaţie TOŢI facem greşeli. Mai mari, mai mici, mai îndulcite de justificări sau mai amare din cauza unor circumstanţe agravante. 

Unii nu văd nicio problemă acolo unde alţii văd ofense de neiertat. 
Unii uită cuvintele grele spuse într-o ceartă, alţii suferă fizic, ca şi când vorbele alea le-au fost tatuate fără condiţii sterile. Locul de pe suflet unde au căzut începe să se infecteze. Se simt diminuaţi ca persoane. Oricât de bine s-ar purta agresorul după... nu mai contează. 
Da. Femeile resimt vorbele grele ca pe un precursor de agresiune fizică. 
Bărbaţii ca pe un precursor al infidelităţii. 
Şi ele au dreptate. Şi ei au. 
O femeie care nu respectă un bărbat suficient cât să-şi aleagă mai atent vorbele pe care i le spune îl va înşela cu primul bărbat care-i impune acest respect. Pentru că legile speciei îi cer să aleagă un mascul dominant, nu dominat.
Un bărbat care ridică tonul, are mari şanse să ridice şi mâna. 
Şi dacă greşelile nu sunt pietre? Dacă sunt apă de ploaie? 
E firesc să deschizi umbrela cu amintiri frumoase, pentru că nu arunci o haină udă sau murdară. O usuci sau o speli. 

Dar de cele mai multe ori apa asta de ploaie cade în picături mici şi enervante care sapă în tot ce aţi construit. La început abia poţi să bagi un deget în crăpătura din casa voastră de piatră. Apoi un pumn. În cele din urmă însă, devine atât de mare încât intră cu uşurinţă un om. Alt om.
Pentru că de cele mai multe ori, ultima noapte de dragoste şi prima noapte de război se întâmplă, ca în romane, în acelaşi pat. 

Back to Top