I WANT YOUR TEXT: Femeia la 40 de ani. Tentația e un examen pe care îl pici... cu brio?

Nu prea public texte nesemnate în categoria I WANT YOUR TEXT. 
De data asta a fost foarte clar că nu există altă variantă. 
............

N-am mai simțit de multă vreme dragostea soțului meu. 
Gelozia lui însă o simt zilnic. I-am dat motive? Până de curând nu. Avea unul singur: că sunt frumoasă (zice el)  şi dorită de bărbaţi. O suspiciune perpetuă care îți face viața un calvar. 
M-am obinuit să privesc numai în jos și de câteva ori am trecut chiar pe lângă soțul meu fără să-l observ.
I-am iertat mereu soţului meu ieşirile, crezând în vorbele lui, cum că mă iubeşte prea mult, şi de aceea este aşa gelos. Dar vine o vreme în care te-ai maturizat suficient încât să nu mai crezi asta. Cine te iubeşte, nu te face să suferi! 


Pot spune acum, la 40 de ani că îi inteleg chiar si infidelităţile. Cine sunt eu să îi interzic plăceri, pe care nu le mai poate avea lângă mine? Acum, după ce şi eu am căzut în păcat, văd altfel lucrurile pentru care cu ani în urmă mi-aş fi rupt sufletul de durere. Şi da! Aveam doar caţiva ani de la căsătorie,  când am aflat că mă însela  cu o ”prietenă bună”. 

Atunci am suferit. Acum imi vine să râd de mine. Să râd şi să regret totuşi cei doi ani din viaţă în  care l-am urât , am urât-o şi am suferit ca un câine. Am fost invidioasă că alta îl făcea să trăiască momente frumoase, înălţătoare, credeam eu. Mă întrebam unde am greşit, şi ce are ea in plus faţa de mine? Am rămas fără un  răspuns pâna acum. Nu avea nimic în plus, nimic special. A avut doar şansa să li se intersecteze drumurile într-un anumit moment dat, prielnic amândurora. Pentru a mă vindeca mi-au trebuit doi ani, presăraţi cu reproşuri, certuri, lacrimi. Nu voiam decât să înţeleg: De ce? De ce mie? Ne căsătorisem din dragoste,  şi nu concepeam ca atunci când iubeşti să înşeli. Acum reevaluez infidelitatea. Poti să o faci chiar dacă iubesti. Din curiozitate, din disperarea anilor care au trecut pe lânga tine şi nu ai trăit tot ce se putea trăi. 

În tinerete, cineva m-a avertizat că va veni vremea în care şi eu voi înşela. Am respins însăşi ideea, atunci. Acum recunosc! Am înşelat şi nu regret. 

Am făcut faţa tentaţiilor până într-o zi. Până în ziua în care a apărut El. 

Mai tânăr ca mine cu 13 ani. M-a vrăjit cu vorbe mesteşugite, dar mai mult m-a şocat, decât m-a vrăjit. Era mai presus de puterea mea de înţelegere. Cum ar putea un bărbat mai tânar decât mine, să mă dorească, aşa cum spunea El, că mă doreşte. Mai încercaseră şi alţii, dar fără succes. Am ştiut de fiecare dată să evit cu diplomaţie, să rămân amică cu cei care încercau să depăşească bariera impusă de mine. El a fost suficient de deştept încât să nu îmi dea răgaz să îmi revin din şoc.

Ce am simţit cu El, cu cel care în doua zile m-a făcut să îmi pierd capul iremediabil, şi să spun Da, nu am mai simţit niciodată, şi nu exagerez. Alaturi de el am simţit că sunt în rai. A fost tandru, pasional, şi m-a făcut să simt că trăiesc abia din momentul ăla.

Ar trebui să spun că am greşit, dar nu o fac. Nu am greşit că mi-am dat şansa să trăiesc senzaţii pe care nu le-am mai trăit. M-a făcut să vibrez asa cum nu am mai făcut-o vreodata. Dacă până atunci uitasem să trăiesc, El m-a readus la viaţa. 



Dar a fost ceva efemer, pentru că,  pe cât de tandru şi dulce a fost ca iubit, pe atat de crud a fost ca om. Ghinionul meu a fost să mă las sedusă de Bărbatul carneţel. Bărbatul cuceritor, Bărbatul vânător, care nu se leagă sufleteşte chiar dacă simte şi recunoaşte că este compatibil aşa cum nu a mai fost cu altcineva, nu se opreşte, dar bifează în carneţel cuceririle făcute.
De ce femeia la 40 de ani este predispusă la a înşela? Nu ştiu! Ştiu doar motivele mele. 
Am simţit că viaţa a trecut pe lângă mine fără să o fi gustat! 
Am simţit că m-am dedicat doar familiei, şi mie nu! 
Am simtit ca m-am dăruit tuturor,  mai puţin mie! 
Am simţit că trebuie să fiu egoista, măcar o dată,  din moment ce ai mei m-au abandonat, fiecare văzându-şi de ale lor! 
Am simţit ca aş putea reprezenta ceva penrtru El! 
Am simţit că am de oferit atâta dragoste, pe care nimeni nu o mai voia! Am simtit ca încă nu este prea tarziu!
De ce nu mai sunt fericită? Am tot ce îmi trebuie pentru asta şi totuşi nu mai sunt. Au trecut trei luni de când mimez fericirea! Nici nu mai ştiu când o mimam,  în anii de dinainte, sau în lunile de după!

Mă puteţi condamna! Nu îmi pasă! 
Să ridice piatra, cel fără de păcat!

Sursa foto: Elizamac
.........
Pe acest blog comentariile sunt dezactivate. Vă rog să le faceți direct pe pagina de facebook.
Back to Top