Fericirea chiar este o atitudine!


Teoria asta se verifică în destule situaţii. Una dintre cele mai clare s-a întâmplat chiar pe strada mea, unde o femeie angajată la salubrizare se întreţinea (numai zâmbet) cu un posesor de Trabant. Femeia îşi sprijinise cu nonşalanţă măturoiul de maşina nemţească, fapt care nu deranja pe nimeni. Se sorbeau din ochi. Şi păreau extreeeeeeeem de fericiţi. Desigur, unii vor spune că erau „fericiţi în prostia lor”. Bine-bine, da’ erau? Ce mai contează cauza? Înseamnă ignoranţa fericire? Uneori. Partea proastă cu ignoranţa este că e uşor perisabilă şi, odată pierdută, nu se mai întoarce. Mergând mai departe pe firul logic al povestirii riscăm să stricăm tot. Pentru că se prea poate să fie adevărat că gândurile celor doi, transpuse în limba vorbită, să fie extrem de greu de publicat. Noi am încerca totuşi, dacă am avea insolenţa (poate şi ignoranţa) să credem că putem deduce ce gândeşte o fată din ţigănie, când se întâlneşte cu ibovnicul motorizat.


Căutarea fericirii este cea mai comună îndeletnicire umană. Călugărul care se înfometează-n stâncă şi adolescentul care merge la bordel sunt în căutarea aceluiaşi lucru. Fericirea ca stare de bine. Nirvana. Raiul. Momentul ejaculării. Ovaţiile unui stadion. Strigătul neomenesc din momentul victoriei. Lacrimile de bucurie. Te iubesc.
Ludicul guvernează fără nici un scop anume, disimulat în cele mai înălţătoare porniri şi în cele mai josnice instincte. Jumătate din lumea noastră se sprijină pe Carbon şi arde încercând să lumineze drumul spre fericire. Până la urmă o utopie. Şi asta nu din cauză că fericirea n-ar exista, ci pentru că e instabilă. Iar noi o visăm altfel, fără să acceptăm prea uşor că nu condiţiile care au produs-o se schimbă, ci noi ne modificăm tot timpul percepţia. Până la urmă cei instabili suntem noi, dovadă că la un moment dat murim toţi. Ceea ce este, până la urmă, un act de dreptate.

Fericirea nu este o anomalie şi la ea se poate ajunge pe mai multe căi. Cele mai cunoscute sunt cea mai uşoară şi cea mai grea. Dacă ai înţeles enunţul de mai sus, înseamnă că pe cea mai uşoară, ignoranţa, tocmai ai ratat-o. Nu-ţi mai rămâne decât să înveţi cum să-ţi construieşti şi să-ţi menţii fericirea. N-are nici o legătură cu sfincterul care te ajută să-ţi amâni ejacularea. Nici cu metodele de păstrat bărbatul perfect pe care ţi le vântură prin faţa ochilor revistele pentru femei.



De fiecare dată când cineva îţi dă reţete de preparat fericirea trebuie să fii sceptic. Dacă opreşti lectura aici e un semn cert că ai înţeles ceva. Dacă o continui e la fel de bine. Pentru că nu poţi lua decizii corecte fără un minim de informaţie. Desigur există hazardul, dar şi el este supus unor reguli. Lumea e un camion dat cu vopsea termosensibilă. În funcţie de condiţiile atmosferice şi de unghiul din care e luminat el poate să pară: dric, maşina poştei, camion Coca-Cola, imperialist american, ruşii în Cehoslovacia, jucărie, loc de muncă.

Eu vă recomand poziţia a şaptea.
Şi, ca la yoga, o mantră simplă. Repetaţi după mine: „Pământul nu s-a născut acum ţ milioane de ani. Lumea are exact vârsta mea. Toţi învaţă odată cu mine, cresc în ritmul meu, dar mor fiecare la timpul lui. Când voi închide eu ochii, lumea se va sfârşi. Când i-am deschis, de-abia aduceau mobila. Pot fi alfa sau omega la fel de bine. Dar aleg să fiu alfa. La mine acasă sunt stat în stat. Pot să-mi botez garsoniera imperiul Popescu, Georgescu sau Constantinescu. Câinele meu nu se va mulţumi cu titlul de senator. Mâţa are oricum stat în statul meu. Sunt liniştit şi fericit pentru că posed cea mai grozavă maşină asamblată vreodată: corpul meu tânăr, cu rodajul abia făcut”.

Queen – Don’t Stop Me Now.

Citeste mai mult in carte! O gasesti doar pe www.curteaveche.ro
Link direct : http://bit.ly/1kClgHM
Back to Top