Toti se plang ca-i dai pe usa afara din viata ta fara sa-si dea seama ca daca actiunile lor ar fi fost altele usa aceea nici n-ar fi existat. Ei au facut-o. E de vina cine spune Stop?




Al treilea principiu al dinamicii ne învaţă despre acţiune şi reacţiune. A doua nu există fără prima.
Când cineva îţi pune în faţă oţet în loc de vin, eşti tu de vină că-l scuipi? 


Când în fiecare zi de când trăiţi împreună în lumea voastră, ba îi tună şi îi fulgeră, ba îi ninge şi îi plouă, nu-ţi cam vine să schimbi clima?

Aşa cum nu sunt de vină milioanele de români care au fugit din ţara asta condusă catastrofic, la fel nici tu nu eşti de vină că trimiţi pe cineva în mă-sa cu bilet low cost (aici am citat din Paraziţii).
Ce mi se pare mult mai interesant la subiectul acesta este cum apare uşa care nu exista, aia pe care-l dai afară cu un şut. 
Imaginează-şi un zid. 
Unul util. 
Ţine lumea în lume şi intimitatea în intimitate. 
Acest zid e cu atât mai puternic cu cât persoana respectivă e mai puţin sociabilă. O grădină secretă cu o masă şi două scaune. Nu mai multe. Ajungi acolo. Realizezi exclusivismul deplin, dar de multe ori nu-l apreciezi. 
Încet încet, cu fiecare acţiune care parcă îţi lasă un loc gol acolo unde crezi că e sufletul tău, se face drum mai ceva decât gaura din stratul de ozon. 
Încet, cu fiecare cuvânt dur, metalic, se face loc inevitabilului. 
Eşti arhitectul propriului dezastru. 
După care te plângi. 
Nu mi se pare nimic mai nedemn decât să nu-ţi recunoşti vina. Chiar şi atunci când nu mai ajută la nimic.  
Mai rar îşi scot oamenii pe cineva din inimă. De cele mai multe ori se scot singuri




Articolul s-a terminat "prea devreme"? 


Back to Top