Mesajul era cam așa: Am muncit cât 3 să avem o viață lipsită de griji în... 2. Ea s-a consolat cu altcineva. Scuza ei? Lucram eu prea mult. Am greșit eu?
Desigur, era mult mai lung. Și cu cât
citeam mai mult cu atât devenea mai trist și mai bine analizat, ce e drept, o
analiză 100% în negru.
Am senzația că am avut două joburi toată viața. Am avut norocul să-mi placă tot ce am făcut, dar asta nu înseamnă mai puține ore, doar mai frumoase.
Am senzația că am avut două joburi toată viața. Am avut norocul să-mi placă tot ce am făcut, dar asta nu înseamnă mai puține ore, doar mai frumoase.
În facultate aveam mai multe cursuri la
care eram absent decât prezențe.
Empatizez instinctiv cu el. În jurul meu
multe căsnicii s-au terminat pe acest motiv. Majoritatea cu bărbați care
munceau mult, dar mai sunt și cazuri în care ea ducea greul ca să asigure
cuplului o viață pe care nu mai apuca să o și trăiască.
Nu-i nimic. O să petrecem timp de
calitate împreună. Mai puțin, dar mai bun.
Oare când a devenit prea puțin?
Când a început să nu te mai aștepte
singură în nopțile când lipseai?
Unde e vina? A lui, care a încercat să
facă totul cum spune societatea că trebuie făcut totul până nu-i mai rămânea
pentru ea nimic?
A ei care nu și-a umplut acel timp cu un
job, ci cu un blow job?
Nu are nicio importanță.
Nu-mi place să merg cu autobuzul, dar
acolo găsești o situație din care înțelegi multe: oamenii se înjură că nu urcă
de la scară să mai intre și alții, se ceartă pe scaune, se plâng de nesimțiții
care “se împing”. Niciunul nu vede evidența. Niciunul nu înjură pe cine
trebuie. Aproape nimeni nu spune: sunt prea puține mașini, prost distribuite,
întreținute cât să nu cadă cu un dispreț pentru călător de parcă nimeni n-ar
plăti bilet.
Nici el nu e de vină că a muncit pe
bârnci, nici ea că s-a simțit singură. Poate el e puțin vinovat că n-a împărțit
mai egal povara cu femeia care nu e un șef, ci un coechipier. Și poate ea e
vinovată un pic mai mult că n-a apreciat efortul lui de animal de povară. Dar cel
mai important vinovat e sistemul care consideră timpul tău liber o risipă.
Un
timp mort în producție: când nu produci trebuie să cumperi.
Asta e viața ta personală: un timp mort
pe care eficiența societății de consum încearcă încet încet să îl elimine.
