Dragostea nu există!


Sunt oameni care nu pot să creadă fără să vadă și nici să accepte că poate să existe ceva ce nu pot ei să pipăie. 

Mai sunt alții care consideră că doar lucrurile care au atașat un preț au și valoare. 


Există telefoanele mobile, pasta de dinți, hârtia igienică, berea fără alcool, dar nu există conexiune între oameni fără wi-fi, zâmbete fără dinți fațetați și fericire care nu e provocată de consumul de substanțe. 
Nu există dragoste, există doar declarații de dragoste. Care nu sunt altceva decât încercările unor oameni săraci să obțină sex pe gratis.
Hai sictir!
Există oameni care n-au avut niciodată succes, așa că li se par suspecți toți cei care au.
Oameni care n-au avut niciodată talent și care cred că toată lumea copiază din cărți tipărite în America.
Oameni care n-au avut niciodată un interes pentru școală și care cred că toată lumea plătește să ia BAC-ul. Poate ăla peste Dunăre. 
Există oameni care n-au nicio problemă să creadă în horoscop și așteaptă să le spună o astroloagă când sunt aliniate planetele pentru un drum la toaletă.
Dar mai ales oameni răniți, frustrați de un eșec, dezamăgiți de o despărțire și care cred că se apără dacă nu mai cred în femei, în bărbați, în orgasm sau în dragoste.
Nu pentru că nu s-ar fi întâlnit cu toate acestea. 
Ci pentru că nu le mai au.

Și de ce nu le mai au?
Pentru că atunci când a venit un om mișto în viața lor li s-a părut că li se cuvine.
Când a fost un băiat bun, se plictiseau.
O fată de casă? Da' ce? Vreau o bucătăreasă? Acum și patul e rece. Nu doar mâncarea.
Dacă ar fi etic să vă arăt ce mesaje primesc ați fi șocați ce animale arogante, leneșe și rele sunt unii oameni!
Pentru ei, nici nu știu dacă ar fi normal ca dragostea să existe.

Soarta lor îmi e complet indiferentă.
Soarta ta, dacă iubești un om care nu știe să-ți întoarcă dragostea, mă interesează.
Sunt mulți alții/altele care ar putea să te iubească așa cum meriți.
Dar pentru asta trebuie să crezi că și a doua dragoste... există.
A DOUA ȘANSĂ NU EȘTE CEVA CE PRIMEȘTI.
ESTE CEVA CE ÎȚI OFERI CHIAR TU.



Foto>RuiYujin

Back to Top