CTRL ALT DEL LIFE





Uneori e imposibil să dai Control Z. 

Nu poți să dai undo unei prostii pe care ai făcut-o.
Vorbele s-au dus și nu se mai întorc așa cum nu poți să rechemi un mail pentru amant trimis din greșeală soțului.

Alteori nu merită să dai CTRL S. SAVE doar ce merită salvat. E păcat să-ți încarci hard-ul cu toate gunoaiele. Iar unii oameni sunt ca virușii... greu de scos din sistem.

Când dezamăgirea încearcă să-și dea instal spune-i că ai alt program!

Poate că viața ta merita un upgrade și tocmai ți s-a făcut un serviciu: a plecat și ți-a lăsat libere... resursele.
Poate acum îți e mai greu să dai HOME știind că e atât de aproape butonul de cel pe care scrie END.
La fel de aproape sunt și butoanele de OPEN și CLOSE. Crezi că tastatura nu e ca-n viață?!

Este.
De-asta butonul de Escape e atât de la îndemână, separat de celelalte.
Ai nevoie de un reset și toate butoanele sunt la tine. 

Nu e sfârșitul lumii.
E o nouă pagină.
Și de tine depinde dacă e PageUp
sau PageDown.

Ce-i îmbătrânește prima dată unui bărbat? Soția.




Femeile se uită des în oglindă să se verifice.
Știu unde sunt ridurile și uneori și de ce.
Știu cotele cearcănelor și adesea știu și dacă au meritat.
Își numără și își ascund firele albe. Fiecare cu povestea lui. 

Bărbații se trezesc uneori cu curul în sus și se întreabă cine e femeia asta bătrână care doarme lângă ei. De obicei pe la 40 de ani. 

Încep să se uite după mașinile sport și după femeile altora.

Nu se întreabă de ce femeia aceea bătrână are ochii iubitei din liceu.

Nici măcar nu simt nevoia să se disculpe pentru fiecare poveste care a transformat castaniul în alb, pentru fiecare efort care a transformat diva în casnică... iar sacrificiile pe care ea le-a făcut pentru binele comun...

Nu mai există un bine comun.
Exist doar eu.
Și binele meu. Pe care mi se pare că-l plimbă altcineva cu mașina...
Un cabrio numit dorință. 

Și așa ne lăsăm din nou plete și ne luăm câte un cabrio să aibă de ce să ne fluture în vânt. Așa alergăm după puștoaice fără să știm că alergăm de fapt după tinerețe... într-o direcție greșită...
Ne facem de râs. 

A dracului bătrânețe cu acceptarea ei cu tot. În etape. Ca acceptarea unei boli. Una care în final ne omoară, dar care deocamdată ne-a omorât doar visurile. Pe ale noastre și pe ale lor, divele care s-au dat jos de pe piedestaluri pentru noi. Să ne vină mai ușor să le luăm de sus. Să le dăm lecții. Să le facem reproșuri. 

De parcă ar fi vina lor pentru toate.

Vreau să fim împreună într-o poză în care, oricât ai forța culoarea, părul nostru să pară alb-negru.
Și dacă o să o iau vreodată pe arătură arată-mi textul ăsta.
Pune-mi-l în față ca pe o oglindă în care s-ar putea să nu vreau să mă văd.

Știu că am mai greșit.

Nu sunt prima ta iubire.
Mi-ar plăcea să fiu ultima.


(aici găseați de obicei un link. Din păcate sau din fericire Necenzurat e sold out, iar Filosofia sexului nu se mai reeditează. La cererea mea. Ca atare n-avem link :))

Foamea de atenție și facebook-ul fast food...



Nimănui nu-i place să vorbească singur. 
Nici mie. 
Dacă mâine n-ar mai intra nimeni pe blog nu aș da, însă, vina pe voi.

Niciunei femei nu-i place să se îmbrace frumos și să treacă neobservată. Dar nu toate se îmbracă în ficat de vită argentinian doar-doar o să apară pe ecranele tuturor continentelor cunoscute și chiar pe stația orbitală internațională. 

Avem nevoie de atenție așa cum avem nevoie de respect. 
Așa cum avem nevoie de tandrețe. 
Așa cum avem nevoie.. de dragoste.

Mereu au fost cazuri patologice. Nimfomanele atenției. Și niciodată n-au fost mai vizibile ca acum când există... social media. 

Avem fete care pun poze din ce în ce mai dezbrăcate și mesaje gen: la 10.000 de like-uri o să mi-o vedeți alb-negru. Că acum asta înseamnă artă fotografică: orice poză black and white.

Avem PR-ițe care dau aifoane doar-doar intră cineva în restaurantele cărora le fac ele reclamă. Și rămân și ele goale. Restaurantele. Că toată România are aifon și nu mai crede nici dracu în random.org

Pentru bloggeri facebook-ul e fast food-ul ideal.
All you can eat.
Mănânci cât poți... să vedem dacă mai ești și în stare... să mesteci. 

Înainte să fim citiți ar trebui să fim... cinstiți: mulți autori de bloguri sunt refuzații printului. Oameni care n-au reușit să intre în redacțiile niciunui ziar, cărora nu li s-a publicat niciodată o carte, care n-au fost niciodată invitați nicăieri.
Se invită singuri.
Diferența se vede. Audiența nu e cea pe care și-o doresc. Și atunci se iau de suspecții de serviciu: hoții de atenție care le fură lor prim-planul.
Îi iau la ochi pe cei care au mai multe like-uri sau mai mult trafic și dau cu ei de pământ cu mânia proletară a săracului cu duhul pus față-n față cu relaxatul burghez.
Poate nici burghezul ăla nu e relaxat, că știe zecile de mii de oameni care îl citesc vor de la el acces în aristocrația ideilor. Și uneori are dubii că poate să livreze la fel de bine, fără să copieze pe nimeni, fără să scrie de dragul de a se auzi prin birouri sau la discuțiile de la țigară.
Poate uneori se strâng zeci de mesaje de la oameni care vor un text nou când eu am de scris pentru trustul media care îmi plătește salariul.

Ar fi foarte ușor să mă iau atunci de un blogger mai citit decât mine. Sau ar fi greu, că sunt din ce în ce mai puțini. Să fac trafic din controverse.
Dar mi se pare penibil. 

E deja plin de fete bătrâne care le șoptesc la ureche bărbaților atrași de o frumusețe: E bună, da’ e curvă.

Testul cu socrul...


Paradoxal, dar pentru fată contează mai puțin ce mașină ai. Contează mai mult pentru părinții ei.
Când te prezintă, bieții oameni nu știu nimic despre tine. Încearcă și ei timid o întrebare gen...

...și? Cum v-ați cunoscut?

Dacă te duce capul nu intri în detalii. Spui cu un aer de om serios că deja nu mai priviți către trecut, ci spre un viitor împreună.
Mânânci atent la masă. Nu dai pe jos, că doar s-a muncit pe rupte să fie casa lună la venirea ta.
Nu ceri să se mute pe alt canal, chiar dacă te plictisești, ce mai! Pețitorul model!
Apoi vine momentul când tot familionul îi conduce pe îndrăgostiți la mașină, cu batistele pregătite.

Aici e aici.

Ce mașină are viitorul potențial ginere e mai important decât... cu ce inel a venit fata pe deget. Pentru că inelul e un gest. Mașina e un test.
Prima dată l-am căzut.
Am venit cu decapotabila mea roșie cu două locuri.
Două locuri?!!!
Unde încape viitorul acela comun despre care i-am aburit la masă?

A doua oară m-a consiliat Ileana Cosânzeana. L-am scos pe tatăl ei în oraș. Mașina era spălată de 10 minute, xenoanele aprinse și mai ales... era alta.
L-am impresionat parțial, dar l-am și îngrijorat. Posesorii respectivului brand au reputație de afemeiați. De parcă ăștia care merg cu tramvaiul sunt toți niște caști...
Mașina numărul 2 nu avea nici spațiu suficient pentru pasagerii din spate, nici portbagajul destul de încăpător.

Între timp m-am decis să măsor audiența blogului cu trafic.ro
Suntem câțiva... Am intrat direct pe locul 3 în categoria bloguri personale. Acum suntem pe 2. Ca atare am primit zeci de oferte, inclusiv o propunere de drive test. Rezervorul plin, un domn amabil care m-a întrebat unde o să merg cu ea în cele 3 zile. Când am văzut mașina am știut...

Era momentul să-mi impresionez socrul.
Electronicele de pe ea sunt de nota 10. Mașina schimbă singură faza lungă cu cea de întâlnire la “vederea” altor faruri; n-ai unghi mort la oglinzi pentru că ești avertizat perimetric, etc...
Cutia automată mi-a lăsat mâna dreaptă liberă pentru destinații mai apetisante.
Am mers pe Autostrada Soarelui cu... (nu pot să vă zic că e autodenunț și-mi iau ăștia carnetul până în 2020), dar eram tot timpul în control grație sistemelor de siguranță activă (am mers și mai repede cu alte mașini, dar nu la fel de confortabil).  
Consumul e mai mult decât OK! Ceea ce la 6 lei pe litru chiar contează când mergi la Timișoara, de exemplu...
Direcția e visul oricărei femei. Se mișcă atât de ușor încât chiar și să dai pe gât un pahar de tequilla pare mai greu...

... dar cel mai important... a tecut testul cu socrul!

N-a avut absolut nimic de comentat. Mașina e impecabilă. Păcat că data viitoare o să mă duc fără ea...
Curios ce mașină e?

Click aici!

I WANT YOUR TEXT: Dupa un barbat se plange ca dupa un mort- la 40 de zile, la sase luni si la un an. Dupa aceea iti vezi de viata!

D434 by miobi

I WANT YOUR TEXT.
Un concurs fără miză, fără aifoane premiu, dar fără părtinire: ce-mi place... public... iar ce public... ajunge la public. 
Din ce în ce mai mult. 
E și asta o miză... nu?
Vă recomand textul ăsta. E o răzbunare, dar una bine scrisă. 
De Alexandra. Dacă îmi dă voie vă dau și numele întreg și contul de FB. Pare mișto din ce scrie!
.............

Dupa morti se plange 40 de zile. 
Asa e si atunci cand pierzi o iubire- 40 de zile de lacrimi, 40 de nopti nedormite, de intrebari fara raspuns, regrete si resentimente. 
Mai faci un parastas la 6 luni, in care scapi de fotografii si de toate amintirile pe care le-ati strans impreuna. 
La un an, il stergi de tot din telefon , de pe facebook, twitter, instagram si cel mai important il stergi in sfrasit din inima ta. Si vorba aia “ pana cand moartea ne va desparti” devine doar un banc sec.

I want your text: Dragostea e un medicament. Dacă apar manifestări neplăcute...


El, medicul sarmant, cu emisiuni pe la tv (o sa razi, n-am vazut niciuna), obisnuit ca femeile sa-l caute mai mult cand e cainele sanatos decat bolnav (ca doar n-or fi ele cele mai “norocoase” sa aiba un caine bolnavicios)…eu, femeia aia pe care “n-o sa o uite prea curand” doar pentru ca a indraznit sa ii refuze o cafea, din “simplul” motiv ca acasa il astepta o oarecare.

Ceva in mintea lui nu se lega…cum, el care merita orice femeie este dispus sa vina 160 km doar ca sa bem o cafea si sa ne cunoastem, si eu refuz doar pentru ca nu imi place sa joc la dublu? Well, aruncati toti cu rosii…l-am refuzat…cam doua saptamani…si apoi?!  Spune unui capos ca nu te poate avea si-o sa stea in cap sa-ti demonstreze contrariul. N-a stat in cap, a stat in clinica…vreo 2 saptamani, pentru ca si-a lasat femeia alaturi de care statea de un an si ceva si a venit sa ma cunoasca. Apoi s-a mutat si a inceput o poveste nebuna de dragoste, in care el si-a gasit femeia vietii lui, in care el in sfarsit este fericit, in care el in sfarsit se poate aseza la casa lui, ca doar are o varsta si isi doreste si copii, si-o vila, si-un caine…aaa si pentru ca astea nu se fac chiar singure, si-o nevasta, care in curand o sa devina si medic…cate-s dintr-o lovitura?...nu vreau sa stric finalul, dar a dat cu minus…
Am picat! M-a lasat fara respiratie vreo 3-4 luni asa… peste ce barbat am dat eu? hotarat, indragostit nebuneste, atent ca nimeni altul (intalnirea si buchetul…suspect!), bun…la toate :D , cu o gramada de planuri de viitor pentru noi, nerabdator sa imi cunoasca tot neamul de la primul razboi pana in prezent…unde o fi stat barbatul asta pana atunci?! Habar n-am, dar mai bine ramanea acolo…

Declarație de iubire pe propria răspundere.



Dintr-o eroare (umană, adică a mea, că și Radu F. Constantinescu e om) v-am delectat cu un text pe care nu ar fi trebuit să-l citiți încă... 
Cine a apucat să-l citească...  s-a distrat în exclusivitate.
Poate că sunt tentat de lucrurile interzise și subconștientul a acționat de capul lui...
Acum, iată textul pe care am voie să vi-l arăt.
Scris de Raluca Kisescu.
Delicios.

Bărbați ai lumii, frumoși, curajoși, atenți, sensibili și devotați, femeile așteaptă să transpirați în casele lor, nu în sălile de sport, să dansați în inimile lor, nu în jurul meselor de bar, să alergați în gandurile lor, nu cu treburi, să țipați în paturile lor, nu la meciurile de fotbal, să le gătiți rețetele iubirii, nu să vă gătiți ieșirile, să le iubiți dezacordurile, nu să le căutați acordurile. Ne traversăm unii altora viețile, ne sărăcim sau îmbogățim, ne creștem sau ne divizăm, ne umplem sufletele.  Hai să ni le umplem cu mâncare bio, nu cu junk food. Puțini am fost, mulți am rămas.

Puțini au fost, mulți au rămas

Nici nu știu cu ce să încep, cu din păcate sau din fericire, că lumea asta este așa cu susul  în jos, că nu mai știi dacă e bine să fii albă ca laptele sau colindată de toți. În fine, din păcate sau din fericire, cum vrea fiecare, mi-au trecut prin gând mult mai mulți bărbați decât mi-au trecut prin mâini sau prin cearceafuri. Unii mi-au trecut fără niciun substrat erotic, deși am simțit cu fiecare că tare ar fi dat puțin cuvertura să vadă dacă dorm bine, să mă învelească sau dezvelească după caz. Eu nu m-am supărat, nu pentru că aș fi o blondă frivolă și prostănacă, ci pentru că am înțeles că ista-i farmecul speciilor, să se atragă și cum atracția are și ea limitele ei, cât timp nu le încalci, nu ai motive să urli că ești hărțuită. Cu toate acestea, mi-am petrecut mai multe nopți singură decât în brațele vreunui bărbat, pentru că sunt o scorpie egoistă care nu suportă nici alcoolul, nici sforăitul, nici înghesuiala, nici iubirea pe jumătate.  Poate n-am știut să mânuiesc bine telul, biciul, zgarda sau cuvintele, dar știu că m-am descurcat de minune să-i încurc și să nu-i mai descurc. I-am iubit mai mult sau mai puțin pe toți cei care mi-au fost suficient de apropiați încât să-mi știe slăbiciunile, greșelile, ifosele, spaimele și talentele, fie ei amanți, prieteni, soți sau frați. Și fiecare s-a lăsat pe sine în mine printr-un strop de curaj, independență, deschidere, răbdare, pasiune, nebunie, zâmbet, cunoaștere, înțelegere. Astăzi am vocea mai fermă, mintea mai largă , inima mai bogată și trupul mai elastic pentru că îi găzduiesc cu știință sau fără, cu voie sau fără. Asemeni circuitului apei de natură, ploile vine și trec, bărbații apar, rămân sau dispar, dar cu fiecare vârstă a dragostei și-a prieteniei, alții răsar și te cotropesc, te schimbă, te duc mai departe pe valul vieții. De atâta testosteron acumulat direct sau indirect, câteodată parcă aș bea și-o bere în cinstea lor!

Să te îmbrac cu vorbe și haine asortate

Pe un aeroport al lumii, un bărbat necunoscut și total neinteresant dintr-o serie suficient de lungă de exemple similare, a încercat să intre în vorbă cu mine și prietena cu care eram. Nu știu dacă a vrut să pară interesant intuind lipsa mea de interes sau avea puteri ezoterice nebănuite,dar mi-a trântit franc că sunt o scorpie care trebuie îmblînzită și că prietena mea va fi cea care îmi va media aceasta experiență. M-am bucurat de soluție, prietena mea înșira bărbații ca mărgăritarele, pe când eu îi spărgeam ca nucile. Nu m-a deranjat nici atribuirea scorpiei, că cel care a îmblănzit-o în piesa lui Shakespeare era mișto. M-a pus însă pe gînduri ideea că eu sunt un tort de înălțime medie a cărui glazură este evidentă și că doar un temerar tenace va vrea să treacă de ea și să scoată fiara din cușcă. De unde s-a prins el că nu eu mă lăsam îmbrăcată în vorbe, ci îi dezbrăcam de cuvinte pe toți, că nu eu mă lăsam mângaiată de haine alese cu drag, ci îi coloram în hainele mele, că nu eu mă lăsam pe spate în voia sorții, ci vroiam mereu să o controlez de deasupra?  L-am ignorat, cum am ignorat pe parcurs toate semnele de atenție, circulați pe un drum cu sens unic, dar dacă nu ar fi fost toate rateurile, amăgirile, pierderile și lacrimile, de unde aș fi crescut azi semeață? Bărbații ce-mi vor fi trecut vreodată prin jurnalul cu amintiri au sigur o garderobă mai colorată, cuvinte mai alese și mai subînțelese, emoții mai mari, debit verbal, nervi, curiozitate,creativitate și migrene.  Sunt o Katrina care bântuie liberă prin amintirile lor și ar face bine să țină sertarele închise, că cea mică gură de oxigen îmi va da puteri nebănuite :-))

Mulțumesc pentru zbor

E prea frumoasă primăvara să-i porți pică pentru neajunsul de a fi fost martora unor eșecuri. Cum se făcu, mai toate părăsirile, despărțirile mai mici sau mai mari m-au potopit când viața înmugurea pentru alții. Când cerul se deschidea senin pentru toți, mie îmi ploua cu deșeuri. N-am fost supărată pe primăvara mea, pentru că primăvara are o forță a frumosului, pe care niciun îngheț n-o poate înmuia. I-am mulțumit că a fost ea martora, și nu toamna tristă și depresivă, așa că totul a trecut altfel. Dintre bărbații frumoși, curajoși, atenți, sensibili și devotați ai lumii, aș vrea să le mulțumesc astăzi celor trei care mi-au dat pe rând libertatea de a nu mai tânji pentru dependența afectivă, curajul de a mă deschide fără rezerve și bunătatea de a iubi după furtună. Astăzi zbor și datorită lor, chiar dacă ne ciocnim adesea și sar scântei. Căutați-i și voi, umblă liberi în lumea largă ;-)

Back to Top