Unele femei sunt ca o gară capăt de linie. Altele sunt un aeroport de unde poți zbura oriunde.

E comod, dar fără viitor.

Ești adăpsit de toate relele, ca o garnitură de tren în depou, dar ai vizibilitatea blocată din toate părțile de pereți metalici de conservă.

Nu te agita, dragule... 

Eu te plac și așa...

Nu risca, nu te avânta... nu cumva să reușești, nu cumva să știi cine ești și mai ales cine poți să fii...

Vor să te oprească pe tine oprindu-ți clipa.

Te feresc de toate riscurile și te lipsesc de toată distracția.

Evită-le.

Ai nevoie de o femeie care să te lase să zbori.

Să te încurajeze să o faci.

Să se entuziasmeze la planurile tale indiferent câte din ele au dat greș...

Să te certe doar când chiar bați câmpii.

Să știe că zborul tău poate să fie realizarea voastră.

Iar tu să nu uiți că ea nu e doar o bază de plecare...

... aeroportul tău are, ca în SF-uri, propriile aripi.

N-o sili să te aștepte mereu în același loc.

Foto: sarahlouisejohnson

P.S. De nebun ce sunt nu vă recomand cărțile mele, ci pe a Muzei. Poveștile ei de la capitolele Rețete pentru burlaci și Rețete de impresionat soacra sunt de-a dreptul diabolice, iar rețetele sunt, prin contrast, divine. 

Link direct: http://bit.ly/1N1WpXf

Romantic meeting...

Începe proiecția. 

Se mai aud floricele între dinți și cola sorbită cu zgomot.

4, 3, 2, ...

counterele de film se termină toate la 2...

pe 1 îl numeri în minte...

totul începe de la zero...

În poveste, totul începuse, evident, mai demult.

Înainte de 2, de 3 sau de 4...

înainte chiar și de 8...

În cadru sunt doar 2.

În poveste, mai mulți...

El îi aduce flori – ea super încântată, se lipește de el ca o liană... îl sărută ca o carnivoră...să fie mai multe plante în cadru...

Pleacă din cadru cu buchetul ținut cu mândria pe care o au fotbaliștii când pupă cupa. Aia UEFA nu B, C sau D.

Pe el îl sună telefonul.

E soția, așa că dă pe mute și lasă apelul să se piardă. Așa cum a lăsat și sentimentele să piardă.

Publicul se foiește deranjat... Ce urât!

Steadycam-ul o urmărește pe ea care merge grăbită, către mașină. Pune buchetul pe scaunul din dreapta. Mănușile de condus...

La primul stop un puști în zdrențe vinde flori. Deschide geamul și îi dă buchetul: Ia-le! Să le vinzi pe un preț bun.

Copilul zâmbește.

Publicul se împarte în două: cei care nu înțeleg și cei care judecă.

Nici ei nu prea înțeleg...

Ea parchează mașina în fața casei. Intră. Își aruncă cizmele cât colo și strigă ca bărbații din filmele americane: Honey, I’m home!

Apare el, Cu un copil mic în brațe. E atât de frumos încât toată sala e mai șocată decât la știrile de la ora 5.

Ea e obosită și se retrage la duș...

El pune copilul înapoi la TV și deschide laptopul. Pe facebook are mesaje de la o blodnuță în limbaj NSFW (not safe for work, în caz că nu știți ce înseamnă...)

Toată lumea îl înțelege... că doar au văzut-o mai întâi pe ea!

Trădătoarea!

Dar povestea n-a început la zero...

A început înainte de 2, de 3 sau de 4...

Doar că publicul nu știe...

Și nu înțelege...

Și nici nu o să înțeleagă vreodată... e deja prea ocupat să-i judece...

Indecenţa fericirii!

Recunosc că mi-au atras şi mie atenţia: doi tineri îndrăgostiţi printre rafturile cu detergenţi îţi lasă impresia că pot spăla de unii singuri toate păcatele lumii.

Se ţineau unul pe altul atât de strâns de parcă urma să se producă o depresurizare a Mall-ului şi îşi doreau să trăiască împreună sau să îngheţe strâns lipiţi în spaţiu...

Din când în când el o săruta pe furate, de parcă ea ar fi putut să şi refuze ceva ce îşi dorea din toată inima.

Nu erau erotici în sensul în care văd eu erotismul.

Dar erau frumoşi şi în interior pariez că erau fierbinţi rău.

Noroc că nu aveau drum pe la zahărul brun că ar fi topit înapoi melasa şi rămânea alb să ne prindem toţi de şmecherie... eram atât de sigur că dragostea lor nu era la mişto şi că mai era puţin şi începeau să înmugurească până şi cozile de la mopuri încât mi-a fost greu să înţeleg femeia de aproximativ 45 de ani care s-a oprit să-i certe.

 - Nu vă e ruşine! Sunt copii aici şi vede!

Gramatica nu mă deranja: e doar un cofrag în care să-ţi torni ideile... iar, dacă nu ai idei, toată educaţia rămâne o coajă goală.

Ce m-a speriat de-a dreptul a fost ideea că tandreţea consumată în public e ceva ruşinos. Copiii ăia nu şi-o trăgeau în public!

Atunci a venit replica lui:

- De ce? N-au voie să vadă decât certuri în familie?

Totală replica.

Voi ce credeţi?

E indecentă fericirea într-o lume dezamăgită?

E ca şi când ai merge îmbrăcat într-un palton din fripturi în Somalia sau ca atunci când ai în faţa ta la bancă pe unul care vine să depună o sumă egală cu cerditul tău când tu vii să ceri o amânare la rată?

Nu, serios? Egalitatea pe care ne-o dorim este întru nefericire?

Swingers in the night.

Tocmai când ziceam că trece o zi fără să mă enervez, pac! Intră cineva și mă întreabă de ce nu mă exprim direct despre niște lucruri.

Ooops!

Poate că nu sunt eu mereu pertinent, poate mai bat câmpii, poate experiențele mele nu sunt suficiente, poate nu l-am citit pe Freud sau poate nu l-am înțeles, dar să nu fiu direct?!

Cine, eu??!

... deci atac frontal ca taurul nervos: despre ce nu m-am exprimat eu direct?

Uite, mi se răspunde, ai comentarii pe facebook despre swingeri! Ce părere ai despre asta?... uite și niște articole...

Aici avem două probleme: 1. Sunt oameni care cred că nu ești direct dacă nu faci din pulă un fel de un complement circumstanțial de mod, de loc, de timp, etc... nu ești direct!

Bagi un subiect, un predicat, o pulă...

Așa vorbesc bărbații... dacă o arzi în figuri de stil ești gay.

Problema numărul 2.

Swingers.

Sunt oamenii aceia care nici măcar curaj să aibă (în pula mea) un amant! (Am fost destul de direct?)

Mai grav. Sunt oamenii aceia care cred că așa cum te poți diferenția alegând o anumită mobilă sau o anume mașină te poți califica drept o elită făcând lucrurile altfel decât majoritatea. După această regulă posesorii de Trabant sunt cea mai a dracului elită că au rămas extrem de puțini!!

Și cel mai grav: vin cu argumente stupide gen... Ne condimentăm relația... Normal că o condimentați că n-are (în pula mea) NICIUN GUST! (am fost destul de direct?)

La revedere!

Foto: PolarImpress

The bucket list.

 

Chiar azi mi-a spus o colegă că a plâns la Titanic. A 3-a oară. De data asta pe ProTV. 

Momentul de boceală maximă n-a venit când moare Leo, în floarea vârstei, ci la un cadru cu doi bătrânei care se strâng în brațe în pat...în vreme ce totul se duce pe apa Sâmbetei (inclusiv ei). 

Parcă-l și văd pe el șoptindu-i la ureche: Am zis până când moartea ne va despărți, uite că nici așa nu scap de tine...

La fel și pe facebook. Zeci de mii de minore dau share la poze cu moșulici alb-negru care se țin de mână sau se pupă pe frunte. Ce romantic! O pupă pe frunte! Păi n-o mai pupă pe gură că nu vrea să riște să-i cadă iar lucrarea! Iar ea îl ține de mână că aia e singura care se mai ridică...

Ce atâta glorificare a sfârșitului fericit?!

Ați înnebunit toți?

Nu există sfârșit fericit, sfârșitul e o noțiune mizerabilă!

Oamenii ăia sunt redați în alb-negru pentru că pielea lor în culori naturale te-ar face să fugi în pădure!

Am mai spus-o: Țara tuturor posibilităților e tinerețea!

Cu cât amâni mai mult lucrurile pe care vrei să le faci cu atât mai mult ai șanse să nu le mai faci deloc. 

Fiecare zi de inactivitate e mormântul unui vis. 

Lucrurile pe care vrei să le faci pentru tine le tot amâni până devin ca jucăriile dorite în copilărie, dar cumpărate abia la 18 ani din primul salariu...

Nu mai au niciun haz, sunt doar cadavrele unor dorințe! Iar tu, în loc să le înmormântezi, încerci să le încălzești inutil.

Ce vrei să faci, fă acum, cât mai poți. 

Ce vrei să guști, gustă acum, cât lucrurile mai au gust pentru tine.

Vrei să vezi un oraș? Du-te acum, nu la pensie când te dor picioarele.

Vrei să iubești? Iubește acum, cât ți se mai scoală...

Și... da... la final, dacă mai ai lângă tine versiunea oldies a femeii care ți-a incendiat tinerețea... 

o să poți să o strângi în brațe... 

și să o săruți pe frunte... 

și să-i spui mereu: draga mea, iubirea mea, viața mea... asta mai ales dacă nu reușești nicicum să-ți amintești... cum o cheamă... :-)

Foto: S-prinkles

Complimente de șantier.

  

Cum a apărut ideea că o femeie în fustă scurtă “și-o cere”?!

Cere pipăială în autobuz, cere fluierături și claxoane chiar și atunci când e de mână cu iubitul,  cere un “ce bună ești” sau chiar atât de popularul “ce te-aș f..e”…

Ce?!

Ăsta nu-i un compliment? !

Oi fi eu camionagiu, dar n-aș ... pe oricine! Tu ai văzut ce postere am eu în cabină? Ca să nu mai zic de afișele pe care și le pun atâția în veceurile din curte... (Am avut “privilegiul” să mă piș în frig, dar în compania unor pagini de revistă glossy cu niște ocazii de neuitat..)

O să ajungem să vedem numai femei în burka pe stradă...

N-aș vrea să arunc cu piatra în clasele de jos pentru că avem și clasa de sus pe care o merităm...  Câți copii de bani gata se dau jos din mașini scumpe cu fix aceleași texte ieftine?

Și... până la urmă...Care este până la urmă diferența între cât de bine arăți azi și ce te-aș f..te?

Păi, în primul rând diferența nu e de educație, ci de... șanse.

Cu primul text nu ajungi decât înpoi în buda de lemn cu fereastră decupată în formă de inimioară...  how sweeeeeet...

Mi-ar plăcea o camapanie în care femei cât mai nasoale să le facă asemenea complimente bărbaților pe stradă. Din nefericire, nu i-ar atinge.

Totuși... ar fi mișto de văzut... ca un dialog la care am asistat la o masă de șmecheri.

O femeie era acolo cu noul iubit fix vis-a-vis de un ex de-al ei: când fostul s-a îmbătat suficient a început să spună cu voce tare despre cum a avut-o  inclusiv pe capota mașinii. La care ea, mimând calmul acela care ne enervează cel mai tare, i-a răspuns: mașina era mișto, dar sexul chiar nu mi-l mai aduc aminte...

Foto:

http://www.tumblr.com/tagged/new%20york%20street%20style

Ai râs? Hai să-i ajutăm și pe alții să poată măcar să zâmbească :)Click pe foto pentru un articol mult mai important decât acesta. 

Dacă te convingem e bine să știi că ORICE SHARE CONTEAZĂ!

Doar bărbații care nu știu să parcheze spun că femeile nu știu să conducă...

 

Există un “misoginism auto”.

Mai ales când tu ai vrut să o conduci către parcarea subterană și ea ți-a făcut semnul de circulați!... atunci brusc îți aduci aminte că erai în spatele ei la stop când i s-a oprit motorul...

Poate că și nevastă-ta ar putea să-și aducă aminte câteva situații când ți s-a oprit ție motorul deși nu era niciun stop prin preajmă iar ea îți dăduse deja semnale, ca GPS-ul că mai are puțin până să arrive at destination...

Iar celebra expresie: „dacă faci sex așa cum parchezi înseamnă că n-o bagi niciodată” nu se referă deloc la șoferițe!

Unde au bărbații dreptate? La multe chichițe:

Fetele merg cu scaunul prea drept, de parcă ar vrea să vadă botul mașinii... de deasupra lui...

Uită semnalizarea pornită...

Sunt amețite și se decid în ultima clipă că vor să facă te miri ce manevră (de cele mai multe ori manevra nu se face cu tot cu mașină, pentru că e vorba de refacerea machiajului)...

și mai ales le reproșăm... CĂ MERG PREA ÎNCET!

La dracu’ viața e scurtă și uneori drumul până în Piața Romană pare atât de lung și plin de moșmondite.

Drumul până la Constanța la fel...

De serpentinele spre Brașov ce să mai zic?

Ce e drept eu cunosc câteva femei care conduc ocazional cu 200km/h...

Dar majoritatea nu depășesc viteza legală nici din greșeală!

Noi, bărbații suntem toți copiii lui Schumacher...

...făcuți cu Vin Diesel!

(btw, ați observat ce s-a îngrășat? Unde erau mușchii acum e cam softeanu, nu-și revine după naștere)

Noi dăm din faruri ca din două mitraliere să ni se facă loc spre București, noi am trece și prin podea cu pedala de accelerație, noi contribuim la bunul mers al economiei cumpărând mai mult carburant decât trebuie că... na!... condusul sportiv costă...

Poate că avem dreptate noi pe ici pe colo, dar la faza asta cu viteza ne-o luăm în punctele esențiale:

Femeia care nu apasă pedala de accelerație până găurește covorașul n-o face pentru că e fricoasă... îți trebuie mai mult curaj să ieși din casă știind că la o adică nu te poți apăra cu pumnii și că n-ai stabilitate să dai un high kick pe tocuri de 10...

Femeia care nu apasă pedal to the metal a început să conducă mai bine decât tine ÎNAINTE SĂ SE URCE ÎN MAȘINĂ...

Pentru că n-a chiulit de la școală și înțelege că o mașină care ajunge de la 0 la 100km în 7 secunde are nevoie de cel puțin 4 să ajungă din nou la 0... și fiecare din aceste 4 secunde poate să fie ultima dintr-o viață...

Citeşte mai mult!

http://www.radufconstantinescu.ro/search/label/MyShop

The perfect relationship is always under construction.

Știi vorba aia de cartier: vrei s-o pătezi sau s-o păstrezi?

Sunt mii de pagini despre cum să agăți o femeie, dar foarte puține despre cum să o păstrezi. 

Zeci de binevoitori se vor repezi să-ți povestească în detaliu cum au cucerit zeci de frumoase, fără să poată explica nici măcar în mare de ce sunt în acel moment singuri sau într-o relație obosită...

Pentru că seducția este văzută ca un scurt metraj, cel mult un film artistic, în vreme ce relația e un serial.

Și, nu știu dacă ați observat, puține seriale trec de primul sezon...

Oamenii se schimbă și promisiunile se rup. 

Ueori pentru că doar unul dintre ei s-a schimbat.

Alteori pentru că amândoi au făcut-o.

Dar cel mai adesea pentru că niciunul dintre ei nu s-a schimbat. 

Pare de necrezut, nu?

Dacă nimeni n-a schimbat echipa câștigătoare, de ce nu funcționează și în următorul meci?

Poate pentru că ea era o necunoscută și erai prea ocupat cu trupul ei să te întrebi ce mai e dincolo? 

Poate pentru că tu nu încercai măcar să vorbești despre tine și la fiecare întrebare gen: Ce vrei de la viață? Răspundeai clișeu: Pe tine!...?...

Relația perfectă chiar e ca un serial: primul episod, așa numitul episod pilot, are mai multe poante, mai mult efort și... de cele mai multe ori... și mai mult buget decât celelalte. Dar așa cum o carte poate să te prindă la primele pagini și să te adoarmă pe la jumătate... la fel și serialele trebuie să aibă multe episoade bune, așa cu buget mai mic și cu aceiași actori principali.

Într-o relație fiecare zi contează. 

În fiecare zi trebuie să ai un pic de seducție și un pic de construcție, un pic de viitor și o scânteie din trecut, dar mai ales un prezent pe care să-l savurezi oricât de mult te-ar provoca.

Altfel, în loc să aveți o iubire lungă și frumoasă ca o carieră de 40 de ani în muzică... veți rămâne a one hit wonder...