Ziua de luni nu e de vină... oamenii cu care o petreci s-ar putea să fie...




Rudele nu ți le alegi... dar după asta... chiar nu mai ai pe cine să dai vina.
Prietenii care te dezamăgesc de două ori... de trei... de zece.. nu sunt nici ei de vină, cum nu e nici ziua de luni. Tu ești vinovat, că le dai ocazia să te tot dezamăgească.
Jobul acela despre care ai zis că e temporar, până termini facultatea... nu e nici el de vină că l-ai păstrat până la întâlnirea de 10 ani...
Șeful care nu te apreciază oricât stai în cap. Nu e de vină. Poate dacă ai sta drept, nu drepți... în fața lui... te-ar plăcea mai mult. 
Copilul care preferă să spună ce are pe suflet unui necunoscut pe facebook și nu ție... el, săracul, chiar NU e de vină... are jumătate din ADN-ul tău și e educat de tine. Multe din defectele lui, ca fiu, sunt defectele tale, ca părinte.
Societatea, istoria, destinul, karma.
Această echipă supranaturală despre care crezi că te sabotează... chiar există?
Nu cumva ești propriul tău Moș Crăciun și uiți în fiecare an să-ți aduci cadoul dorit?
Nu ești tu atacantul care cade în careu, tot tu fundașul care faultează? Poate ești și arbitrul care nu fluieră și publicul care fluieră copios?
Schimbările pot să fie dureroase. Te doare comoditatea. Te doare că trebuie să înveți lucruri noi sau să nu mai accepți din cele vechi care ți se tot întâmplă de atâta vreme încât nici nu mai par rele. Par normale. 
Iar ziua de luni... săraca... nu e decât un nou început... un posibil start... la care alegi mereu să nu te prezinți.

http://bit.ly/BooksOverLooks
Back to Top