Ultimul început.




Parcă e o farsă: la început ești prea tânăr pentru orice, apoi, prea bătrân.
După ce faci tot felul de lucruri pentru prima dată... urmează să le faci pentru ultima dată. Asta dacă nu cumva a fost prima și ultima.
Știi care au fost cei mai buni ani numai după ce au trecut și îi privești  înghețați în fotografii cum se uită un copil, prin geamul vitrinei, la jucăriile dintr-un magazin închis.
 Nu e ca-n sport, că ți se organizeze un meci de retragere.
Nu știi când e ultima vacanță.
Ultima noapte de dragoste.
Ultimul pahar de vin cu un prieten care pleacă într-o vacanță din care nu se mai întoarce.
Ultima șansă să le spui părinților tăi cât de mult ai încercat să nu le semeni... dar cât de tare te bucuri că le semeni foarte bine.
Trăiești împreună cu un om atâtea lucruri pentru prima oară...
... sau lucruri pe care le-ai mai trăit, dar care sunt pentru prima oară altfel...
Atunci îl înțelegi pe Faust, care a vrut să oprească în loc clipa. Pentru că era atât de frumoasă.
Nu se poate.
Și dacă s-ar putea... poate că ne-am plictisi de același fel de fericire.
Parcă ne bucurăm mai mult de începuturi noi.
Sunt pline de promisiuni.
Sunt full options.
Și totuși vine un moment în care îți vine să spui unei femei cum ne-a urat nouă o cititoare:
Cu tine vreau să fie ultimul meu început.
Back to Top