O confesiune făcută pe jumătate... pentru că nu e semnată...
Mie mi-a plăcut.
foto: *lucastomaszewski
-------------
Traiesc o iubire interzisa.
Cand e a mea, parca atunci am intalnit-o pentru prima oara si totusi parca ne stim de la inceputurile timpului. E un sentiment foarte ciudat sa simti ca esti numai jumatate de om atunci cand ea lipseste.
Respir pe jumatate, mananc pe jumatate, dorm pe jumatate dar totusi iubesc pe deplin, iubesc ce nu e al meu.
Cand o am in brate parca e prima oara cand o ating si atunci ii descopar fiecare centimetru de piele si frumusetea ei ma fascineaza. Ma fascineaza zambetul ala tamp de pe chipul meu si al ei, zambetul pe care il avem din clipa in care ni se intalnesc privirile si care tine mult timp dupa ce ne despartim. Ador sa vad cum se transforma din femeie in toata firea in copil si cum ne lasam purtati amandoi de imaginatie, intinerim impreuna. Degust fiecare cuvant pe care il rosteste cu toata fiinta, fie ca vorbeste de ceva palpabil pentru mine sau doar imi descrie nuanta culorii de oja pe care tocmai si-o aplica.
Traiesc o iubire interzisa si asta, in mod curios, ma umple de viata si totodata ma ucide in egala masura.
E a mea si totusi nu e a mea, nu putem fi impreuna si totusi nu putem sta depate unul de celalalt, ceva ne leaga, un fir invizibil.
Visam impreuna, gandim impreuna, ne bucuram de aceleasi maruntisuri, ne completam. Ne distrugem reciproc si apoi ne reconstituim unul pe celalalt ca intr-un joc de lego cu bucati de suflet, uneori mai incurcam si piesele...
