Sunt de respectat cei care și-au construit cariera cărămidă cu cărămidă.
Dar îi admir pe cei care și-au făcut singuri cărămizile cu care au construit.
E minunat să ai o carieră spectaculoasă într-o companie, dar e mult mai greu să pornești tu o companie.
Sunt un fan al sporturilor.
Am performat în două... deloc ușoare. Bărbătești.
Oricât de mult te-ar ajuta genetica (ADN-ul e ca talentul în cazul sporturilor) fără muncă susținută nu ajungi nicăieri.
Dar oamenii care nu încetează să mă uimescă sunt aceia care oricât ar fi de defavorizați... nu se lasă.
Aveam în sala unde mă antrenam un tânăr care nu-și putea coordona bine membrele din cauza unei boli. E mai puțin important de ce suferea. Important e că nu alegea să-și plângă de milă. Să meargă să ceară un ajutor de handicapat. Venea să tragă de fiare.
Era un erou pentru noi, cei care nu aveam de surmontat decât... lenea. Sau febra musculară. Sau o accidentare care ne ținea pe tușă. Sau cântarul... când trebuia să intrăm în categorie.
Mereu găsim scuze să nu facem ceva.
Programul încărcat.
Banii.
Lumea care ne stă împotrivă.
Curentul care merge în altă direcție. Moda în care nu ne încadrăm.
Până și în modă sunt oameni care o urmează... și oameni care o dictează.
Oameni care au viziune. Nebunie. Perseverență.
Înainte să compătimești un bărbat aflat într-un scaun cu rotile, întreabă-te dacă viața ta merge mai bine. Admiră-l când nu cerșește la intersecții.
Și dacă el poate să facă aproape tot ce poți tu... nu cumva mergi... când ai putea să zbori?
Foto: airsteve
