Atunci fugeam de el, pentru că îl iubeam și pentru că în binele pe care îl vedeam în el găseam o un refugiu înspre rău. Astăzi nu mai fug ... pentru că el este binele meu.
Atunci înlocuiam adevărul care se ridica din sufletul lui mereu cu un altul. Astăzi îmi dau seama că ori am fost nebună ori zeu.
Atunci lumea noastră era atât de vie, încât noi nu aveam un nume, iar pentru a ne deosebi trebuia să ne arătăm cu degetul. Astăzi mi-ai șoptit: „ai crescut”
Atunci îl iubeam pentru că nu conteneam să mă simt goală de perfect în preajma lui. Acum ... nu-l mai iubesc. Am crescut. Am devenit desăvârșită.
Atunci credeam că dragostea este în el, și pentru că îl posedam, mi-era groază să-l pierd. Acum mă simt liberă, pentru că mi-am dat se
ama că dragostea este în mine, eu o trezesc. Dar pentru asta am nevoie de el.
doar Ema :-)
