Dintr-o eroare (umană, adică a mea, că și Radu F. Constantinescu e om) v-am delectat cu un text pe care nu ar fi trebuit să-l citiți încă...
Cine a apucat să-l citească... s-a distrat în exclusivitate.
Poate că sunt tentat de lucrurile interzise și subconștientul a acționat de capul lui...
Acum, iată textul pe care am voie să vi-l arăt.
Scris de Raluca Kisescu.
Delicios.
Bărbați ai lumii, frumoși, curajoși, atenți, sensibili și devotați, femeile așteaptă să transpirați în casele lor, nu în sălile de sport, să dansați în inimile lor, nu în jurul meselor de bar, să alergați în gandurile lor, nu cu treburi, să țipați în paturile lor, nu la meciurile de fotbal, să le gătiți rețetele iubirii, nu să vă gătiți ieșirile, să le iubiți dezacordurile, nu să le căutați acordurile. Ne traversăm unii altora viețile, ne sărăcim sau îmbogățim, ne creștem sau ne divizăm, ne umplem sufletele. Hai să ni le umplem cu mâncare bio, nu cu junk food. Puțini am fost, mulți am rămas.
Puțini au fost, mulți au rămas
Nici nu știu cu ce să încep, cu din păcate sau din fericire, că lumea asta este așa cu susul în jos, că nu mai știi dacă e bine să fii albă ca laptele sau colindată de toți. În fine, din păcate sau din fericire, cum vrea fiecare, mi-au trecut prin gând mult mai mulți bărbați decât mi-au trecut prin mâini sau prin cearceafuri. Unii mi-au trecut fără niciun substrat erotic, deși am simțit cu fiecare că tare ar fi dat puțin cuvertura să vadă dacă dorm bine, să mă învelească sau dezvelească după caz. Eu nu m-am supărat, nu pentru că aș fi o blondă frivolă și prostănacă, ci pentru că am înțeles că ista-i farmecul speciilor, să se atragă și cum atracția are și ea limitele ei, cât timp nu le încalci, nu ai motive să urli că ești hărțuită. Cu toate acestea, mi-am petrecut mai multe nopți singură decât în brațele vreunui bărbat, pentru că sunt o scorpie egoistă care nu suportă nici alcoolul, nici sforăitul, nici înghesuiala, nici iubirea pe jumătate. Poate n-am știut să mânuiesc bine telul, biciul, zgarda sau cuvintele, dar știu că m-am descurcat de minune să-i încurc și să nu-i mai descurc. I-am iubit mai mult sau mai puțin pe toți cei care mi-au fost suficient de apropiați încât să-mi știe slăbiciunile, greșelile, ifosele, spaimele și talentele, fie ei amanți, prieteni, soți sau frați. Și fiecare s-a lăsat pe sine în mine printr-un strop de curaj, independență, deschidere, răbdare, pasiune, nebunie, zâmbet, cunoaștere, înțelegere. Astăzi am vocea mai fermă, mintea mai largă , inima mai bogată și trupul mai elastic pentru că îi găzduiesc cu știință sau fără, cu voie sau fără. Asemeni circuitului apei de natură, ploile vine și trec, bărbații apar, rămân sau dispar, dar cu fiecare vârstă a dragostei și-a prieteniei, alții răsar și te cotropesc, te schimbă, te duc mai departe pe valul vieții. De atâta testosteron acumulat direct sau indirect, câteodată parcă aș bea și-o bere în cinstea lor!
Să te îmbrac cu vorbe și haine asortate
Pe un aeroport al lumii, un bărbat necunoscut și total neinteresant dintr-o serie suficient de lungă de exemple similare, a încercat să intre în vorbă cu mine și prietena cu care eram. Nu știu dacă a vrut să pară interesant intuind lipsa mea de interes sau avea puteri ezoterice nebănuite,dar mi-a trântit franc că sunt o scorpie care trebuie îmblînzită și că prietena mea va fi cea care îmi va media aceasta experiență. M-am bucurat de soluție, prietena mea înșira bărbații ca mărgăritarele, pe când eu îi spărgeam ca nucile. Nu m-a deranjat nici atribuirea scorpiei, că cel care a îmblănzit-o în piesa lui Shakespeare era mișto. M-a pus însă pe gînduri ideea că eu sunt un tort de înălțime medie a cărui glazură este evidentă și că doar un temerar tenace va vrea să treacă de ea și să scoată fiara din cușcă. De unde s-a prins el că nu eu mă lăsam îmbrăcată în vorbe, ci îi dezbrăcam de cuvinte pe toți, că nu eu mă lăsam mângaiată de haine alese cu drag, ci îi coloram în hainele mele, că nu eu mă lăsam pe spate în voia sorții, ci vroiam mereu să o controlez de deasupra? L-am ignorat, cum am ignorat pe parcurs toate semnele de atenție, circulați pe un drum cu sens unic, dar dacă nu ar fi fost toate rateurile, amăgirile, pierderile și lacrimile, de unde aș fi crescut azi semeață? Bărbații ce-mi vor fi trecut vreodată prin jurnalul cu amintiri au sigur o garderobă mai colorată, cuvinte mai alese și mai subînțelese, emoții mai mari, debit verbal, nervi, curiozitate,creativitate și migrene. Sunt o Katrina care bântuie liberă prin amintirile lor și ar face bine să țină sertarele închise, că cea mică gură de oxigen îmi va da puteri nebănuite :-))
Mulțumesc pentru zbor
E prea frumoasă primăvara să-i porți pică pentru neajunsul de a fi fost martora unor eșecuri. Cum se făcu, mai toate părăsirile, despărțirile mai mici sau mai mari m-au potopit când viața înmugurea pentru alții. Când cerul se deschidea senin pentru toți, mie îmi ploua cu deșeuri. N-am fost supărată pe primăvara mea, pentru că primăvara are o forță a frumosului, pe care niciun îngheț n-o poate înmuia. I-am mulțumit că a fost ea martora, și nu toamna tristă și depresivă, așa că totul a trecut altfel. Dintre bărbații frumoși, curajoși, atenți, sensibili și devotați ai lumii, aș vrea să le mulțumesc astăzi celor trei care mi-au dat pe rând libertatea de a nu mai tânji pentru dependența afectivă, curajul de a mă deschide fără rezerve și bunătatea de a iubi după furtună. Astăzi zbor și datorită lor, chiar dacă ne ciocnim adesea și sar scântei. Căutați-i și voi, umblă liberi în lumea largă ;-)
