Războiul civil


Cum își mai pun femeile culorile de război pe față, ca indienii înainte de bătălie!
Rimel, fard, ruj. Și parfumul... ca un război chimic care te omoară încet. O chemare pe care urechile n-o aud și ochii nu pot să o citească, dar îți vorbește uneori atât de bine.
Chiar și a ta e pregătită ca soldații din trupele de comando. (Ai tupeu? Comand-o! O apreciezi, recomand-o...)
Cum își pune Arnold pe el toate armele, la fel atacă ele lumea. Cu toate armele.  Doar că soldații vor să inspire teamă. Să fugi de ei. Ele vor să inspire pasiune. Să fugi după ele.
Tocurile cui.
Strada. Biroul. Facebookul. Toate sunt catwalk-uri. Toate sunt câmpuri de luptă. Toate sunt No Man’s Land.
Ți se pare tăios cuțitul unui pușcaș marin american, dar te temi mai mult de tăișul unui refuz.
Suntem sub un asalt tăcut.
Un război de uzură.
Mereu noi combatanți.
Impunem regulile sau încercăm să le spargem în funcție de care parte a fericirii suntem.
Când vezi fericirea prin gard, dai mesaje unei colege măritate. Când ești de cealaltă parte... construiești gardul.
E un război de uzură.
Mereu mai ușor să cucerești decât să aperi.
Și ne înrolăm în prporpiul nostru război civil.
Cu mașini care să vorbească despre succesul nostru. Costume. Joburi. Bani.
Cu vacanțe în care nu contează ce-am văzut, ci cât am cheltuit.
Make love not war?
La naiba! Parcă nu mai e nicio diferență.
Back to Top