Același compliment, altă femeie. Sau invers?



Știi genul acela de cuceritor care n-a luat BAC-ul?
... care are maximum 3 replici de agățat, toate copiate de pe internet?

Una e să te simți prinsă în vrajă... și alta să te prinzi de vrăjeală :-)
E mare diferența.

Ca bărbat, recunosc deschis că e mai ușor să faci același compliment în fiecare zi altei femei, decât să vii cu alt compliment în fiecare zi... pentru aceeași femeie.

Ea trebuie să aibă în vene sânge de muză.
Respirația ei lângă perna ta să te facă un mare poet...

dar asta e puțin probabil să se întâmple dacă n-ai citit în viața ta nicio carte.
Oricât de monstruos simți, ți se umezesc ochii de Ciobănesc German și nu ești în stare să legi două vorbe...

Și totuși...

Femeile sunt adesea ființe practice care selectează bărbații cum merg românii la alegeri: încerci să votezi cu răul cel mai mic... dar când mai vine câte unul și îți spune că nu știu ce melodie e melodia voastră... când el te cunoaște de 5 minute... trebuie să fie extraordinar de frumos ca să treci așa o ciungă-n păr cu vederea...

Dacă mergi cu el acasă nu-ți seta speranțele prea sus.

Există viață și după sex.
și pe aceea nu are cu ce să ți-o umple...
Back to Top