Zen versus happy…




Îmi spunea astăzi o colegă (by the way, thanks for this topic, Oana) că e zen.
Dar zen-ul vremurilor corporatiste nu este fericire: e o umbrelă pe care ți-o așezi deasupra capului să nu-ți cadă-n părul proaspăt spălat toate căcaturile.
În care s-ar putea să stai deja până la glezne, în cizmulițele tale trendy de cauciuc.
E atâta luptă în lume încât fericirea pare atât de greu de atins încât tot ce poți să speri este să nu te atingă nefericirea?
Suntem toți pe punctul să ne cumpărăm antidepresive de la supermarket așa cum luăm cafea sau lapte?
Și cuvintele parcă-și schimbă înțelesul. În anii 90 era cool să spui că ești OK. Însemna că ești undeva pe vârful tău de munte privind de sus în sus. Acum OK înseamnă: karma e o curvă, dar rezist.
Uite, eu nu vreau să rezist! Vreau să –mi fie bine și o să mă încăpățânez să găsesc frumusețea în fiecare zi. Dacă altfel nu se poate o să o găsesc în fiecare luptă câștigată și în fiecare înfrângere, dacă eu știu că și aceea ar fi putut să fie o victorie dacă puneam cuiva piedică... dar n-am pus.
Scopul NU scuză mijloacele!
Societatea asta pe care dăm vina suntem noi.
Noi care ajungem mid-management și ne descărcăm pe subalterni pentru nervii pe care ni i-a făcut șeful cel mare...
Noi care nu ne dăm jos din mașinile noastre încălzite să împingem un nefericit care a rămas fără baterie...
Noi care ne justificăm ușor răutățile pentru că celălalt “și-o cerea” ...
Când vom înțelege toți că lumea nu ar fi fost atât de “de un căcat general” dacă n-am contribui cu toții la el cu căcățeii noștri mici și aparent inofensivi... atunci lumea va fi mai bună.


"Joacă totul pe o carte" în link:

http://bit.ly/BooksOverLooks
Back to Top