Deși ni s-au dat două urechi și o singură gură nimeni nu pare să înțeleagă ceva din asta.
Știi senzația aia când stai la masă cu unul care le știe pe toate?
Genul care parcă nici nu te ascultă, ci doar așteaptă rândul lui să vorbească din nou?
Asta în cazul fericit... mai des se întâmplă să te oprească după doar o jumătate de poveste pentru că “asta nu e nimic, să vezi ce”…i s-a întâmplat lui. La tine a fost pistol cu apă de gură! Viața lui e un roman și... pentru că nimeni nu se oferă să-l ecranizeze... îl face el teatru radiofonic... sau stand-up... tragedy...
Nu-i așa că-i urăști pe oamenii ăștia?
Dar pe ei poți să-i eviți, nu-i așa? Și chiar o cam faci...
Și acum te miri că nu te-a mai sunat fata aia căreia i-ai vorbit două ore despre viața ta de account manager... pasionant... te și vedeai un fel de Indiana Jones al excelului... ce discuție spumoasă a fost... s-a râs mult... oare de ce n-a mai sunat?
Poate pentru că n-a fost discuție, a fost un monolog? Poate pentru că nu s-a râs mult, ai râs tu mult... la glumele tale...
Nici eu nu te-aș mai suna, ca prieten “de suc”. De o femeie care caută un bărbat, nici nu mai vorbesc.
Pentru că tu nici nu ai nevoie...
nici de prieteni,
nici de iubită,
ci doar de o oglindă fermecată
care să răspundă mereu
la o singură întrebare:
oglindă-oglinjoară,
cine-i cel mai interesant din țară...
nici de prieteni,
nici de iubită,
ci doar de o oglindă fermecată
care să răspundă mereu
la o singură întrebare:
oglindă-oglinjoară,
cine-i cel mai interesant din țară...
Am noutăți pentru tine... domnule cu atitudine gen “întreabă-mă ce mai fac”…
Oamenii cu adevărat interesanți nu vorbesc tot timpul despre ei înșiși
Despre oamenii interesanți vorbesc alții...
