Când Cosânzeana a fost răpită de zmei, Făt Frumos n-a stat pe gânduri și a plecat după ea. De fapt, el doar a crezut că pleacă după ea... de fapt pleca în căutarea acelei aventuri uriașe care să-l dovedească lumii.
Puternic, dar nesăbuit, Făt Frumos a murit în primele zile. Și după el mulți alți Feți, din ce în ce mai puțin frumoși.
Acum venise rândul lui.
De fapt, nimeni nu stabilea cui îi vine rândul.
Sau când.
Dar el și-a dorit din prima, doar că nu îndrăznise.
Spre deosebire de ceilalți, el nu era prea puternic, deci nu-și putea permite riscul să fie nesăbuit. În vreme ce Feții de top mureau pe capete, el a căutat oameni care s-au întâlnit cu zmeii și... mai trăiau să spună povestea.
Așa s-a întâlnit cu Nesfânta Vineri: o femeie trecută prin multe.
Sfinții de conjunctură spuneau să a trăit mereu în cartierele rău famate ale iubirii. Că nu știe ce e iubirea adevărată și nu poți avea încredere în ea. Dar era o femeie care-și înfruntase demonii... și se întâlnise cu destui... zmei. Zvonurile cele mai obraznice sugerau că Nesfânta Vineri chiar îngenunchease câțiva...
Prin fumul gros al unei țigări, întrunchipând toate clișeele cunoscute, matroana îl privea cu neîncredere. De ce vrea să se ducă după prințesă? Vrea jumătate de împărăție? Vrea să i-o tragă? Una din două, ambele greșite.
El a îndrăznit s-o contrazică. O iubea în secret de când mergeau la aceeași grădiniță. Ea, ca fiică a regelui, școlită într-o clasă specială, el, ca fiu al unei femei care spăla pe jos, din oră în oră, acea clasă.
Desigur, iubirea lui nu mai era acum la fel de castă. Și-ar fi dorit multe, dar nu voia s-o aducă pe Prințesă din robia zmeilor în robia unei căsătorii aranjate.
Nu știu cum a vorbit el în fața matroanei, nici nu știu cum își ținea mâinile. Probabil că ochii l-au trădat. Așa cum pe unii îi trădează că sentimentele le sunt mai mici sau altele, la fel a fost și el trădat de ochii în care se vedea clar că iubirea lui era chiar mai mare decât spunea. Asta pentru că, pur și simplu, era mai mare decât ar fi putut spune... oricine.
Așa că mă voi abține și eu.
Nesfânta Vineri i-a mărturisit secretul zmeilor: locuiesc în alt timp și alt loc. Dincolo de curcubeu era locul. A 25-a oră era timpul.
Convins că după ploi va găsi și un curcubeu, el s-a murat romantic în 10 ploi sterile. Apoi, într-o noapte, a ieșit iar. Era atât de obosit și atât de deprimat încât n-a realizat că pentru un curcubeu era nevoie de soare. Și bine a făcut, pentru că în acea noapte s-a întâmplat imposibilul: un curcubeu superb s-a format pe cerul de smoală, din razele lunii. Era atât de aproape întât părea intrarea de la Teatrul Național.
A intrat fără bilet.
Din grabă, a intrat și fără arme. Fără platoșă și fără scut.
Era miezul nopții și lumea tocmai termina ora cu numărul 24.
Când a pășit dincolo...s-a uitat o dată înapoi. Pământul se deschidea ca o ceapă decojită și de sub straturile date la o parte ieșeau demoni și îngeri deopotrivă. Sufletele oamenilor ieșeau nestingherite să se caute. Lucru ciudat, multe suflete ale căror trupuri dormeau alături fugeau de nebune căutând alte suflete.
Un demon l-a văzut, dar nu-l mai putea atinge. Era deja dincolo. Totuși i-a strigat: Nu există Fericiți până la adânci bătrâneți!
El nu prea înjura, dar de data asta n-a putut să rabde și ia zis cu obidă: Du-te-n pizda mă-tii!
Cum cei de dincolo domnesc a priori asuprea celor de aici, demonul n-a avut ce face și s-a dus...
Pentru prima dată de când Prințesa dispăruse... reuși și el să schițeze... un zâmbet.
