Democratizarea fericirii



Una dintre cele mai mari șmecherii ale omenirii a fost inventarea de cuvinte pentru noțiuni care ne depășesc. Nu știm exact ce sunt, nu știm nici măcar dacă există, dar le dăm un nume.

Le botezăm în cristelnița limbajului chiar dacă realizăm și noi că suntem puțin ridicoli, niște popi cu reputație proastă care se prefac că țin ceva în mână. Un botez fără copil, o iluzie în care ne spălăm mâinile.

Le punem nume așa... în lipsă, cum judecă tribunalele infractorii pe care poliția n-a reușit de fapt să-i prindă. Sunt sigur că nimicul, universul și inefabilul nu simt nicio emoție când sunt pomenite de prietenii mei aroganții.

Mai grav, după ce numele ca un fum fără foc a devenit notoriu, proștii încep să caute focul care n-a existat niciodată prin cenușa amăgirilor.


Sigur... și eu, ca atâția alții, sunt atras de această gaură neagră vopsită în roz numită fericire. Morcovul universal după care aleargă toți iepurii. Poți să-ți imaginezi un morcov roz? Nu există? Dar nimicul, universul și inefabilul există... hm?

V-ați așezat toți la coadă în fața găurii roz ca pe vremea lui Ceaușescu... când fericirea era o pungă cu tacâmuri de pui. Mă aștept să strige cineva dintr-un moment în altul: Alo! Domnii din față! Să se dea doar câte o fericire de om! Să ajungă la toată lumea!!

Dacă tot stai de atâta vreme la coadă, ce-ar fi să-ți ridici ochii din smartphone și să te uiți în jur. Poate fericirea aștepta cuminte lângă tine încarnată într-un trup, luminată de o speranță. Fără să știe că e a ta.

I believe in miracles, but I do not rely on them.

Imagini>

Back to Top