Cum se schimba fluturii din stomac in molii?!?



Cum se transformă fluturii din stomac în molii care-ţi rod sufletul? De ce se transformă?

Uite o întrebare la care n-aveam un răspuns pertinent, nu pentru că nu mi s-ar fi acrit mai multe iubiri ca vinul prost... sau păstrat cum nu trebuie... doar că la mine se manifestă altfel şi n-am avut niciodată senzaţia asta cu fluturii...


Nu-s bun de entomolog sentimental,


aşa că m-am bucurat că altcineva a scris despre asta.


Noua Annonima?


I give you November (ăsta e prenumele? Şi numele de familie Rain?...)


S-a terminat repede, ca o liturghie fara cor.

Papucii nu i-am vazut, oricum nu m-as fi hotarat la o culoare. Se zice ca cea mai veninoasa insecta este femeia cu papucii ei de toate culorile insa cred ca s-a uitat de existenta moliei. Molia este o fiinta extraterestra care respira si are viata proprie, personalitate si sentimente. Odata cuibarita in stomacul cui nu trebuie, extrem de fericita, isi cere drepturile, se bucura de viata, asculta muzica, plange la telenovele, iti dicteaza lista de cumparaturi in supermarket (avantaj producatorii de tigari) si are orgasm. Sigur, nimic care sa te inspaimante, dar ce te faci cand stomacul tau este cotropit de un batalion de astfel de fiinte care se innultesc cu viteza luminii? Simplu, intri pe feisbuc si dai search la oferta aia cu reducere 70% la cursul de balet predat de profesoara aia fara talent, asa le ti ocupate pe micile insecte pana te simti pregatit psihic sa imparti propriul corp cu ele. Nu te dezmeticesti bine ca sunetul pasilor haotici de balet pun stapanire pe tine, cuprinzandu-ti si mainile, si picioarele, si sufletul, ca un sarpe. O durere urata, meschina, apasatoare si de nebiruit sta in fata ta, in toata goliciunea ei. Intrebi, nestiutor, in stanga si-n dreapta daca se gaseste la farmacie sau altundeva licoarea minune dar spre ghinionul tau nu s-a inventat. Cutremurator, daca ma gandesc ca proprietarul stomacului nu mai e in stare sa se hraneasca nici macar cu propria coliva. Si? Dac-ai fi stiut ca moliile rod?..


CUT striga regizorul.




 Publicată la
18.08.2011



On time




Cineva m-a întrebat... 

Cât trebuie să dureze o relaţie? 

Urăsc termenul de relaţie... 

Cât ar trebui atunci să dureze o iubire... 
Habar n-am. 
Cred că toate durează cât trebuie să dureze: 
cât o privire care-ţi fură inima


ca-n filmele în care prin ochi ţi se soarbe sufletul întreg... 

sau cât un drum până la Bucureşti la finalul căruia femeia sărutată de tine 60 de kilometri e aşteptată de altul pe peron... 
sau trei luni, cum credeam înainte de prima iubire care a durat patru. 


Patru ani. 


Cred totuşi că asta e o întrebare pentru colegii mei de liceu care credeau că dacă scriu multe pagini iau zece la teză... 

Sau pentru majoritatea colegelor mele de la Litere care stăteau la examen cele trei ore, convinse că eu îmi predau lucrarea după o oră şi ceva pentru că sunt slab pregătit. Apropos... aveau dreptate... eram... 

La fel cum poţi să ai orgasm după 40 de secunde sau să nu ai până la 25... de ani... la fel e şi aici. 

Nu ştiu cât trebuie să dureze. 

Totul este să-ţi dai seama când s-a terminat, pentru că nu există situaţie mai categoric-mizerabilă, mai specatculos-dezastruoasă şi nici mai fără scrupule chinuitoare... decât să iubeşti de unul singur. 

Să iubeşti de unul singur e ca o fundătură fără sfârşit. 

Cum vine asta? V-aş explica, dar cred că am ajuns la vorba altui înţelept subapreciat, Sir Elton John... 

I sat on the roof and kicked off the moss 
Well a few of the verses well they've got me quite cross But the sun's been quite kind while I wrote this song 
It's for people like you that keep it turned on



Are smart women scary?



De ce se sperie bărbaţii de femeile prea deştepte…

Iată genul de răspuns care e conţinut de întrebare. Totuşi… Unde e deranjul? De ce să nu aibă ea IQ-ul şi salariul mai mari? Că doar sâni prea mari nu există!!

Păi, nouă, bărbaţilor, ne cam place să ţinem hăţurile… 

Ne place să protejăm, nu numai din altruism, dar mai ales pentru senzaţia că fără tine nu se poate. Singuri în faţa oglinzii recunoaştem deschis că se…

Aţi văzut Batman şi Robin? Toţi super-eroii au un sidekick care, oricât de grozav ar fi, nu e mai cool decât super-eroul… Femeia este pentru mulţi un asemenea side-kick menit să-i facă să dea şi mai bine: vezi bărbatul-profesor (care e capabil să pună o tablă în dormitor); bărbatul-supraveghetor (ai făcut aia, ai făcut ailaltă) şi bărbatul-şef (fă şi tu o cafea)…

Interesantă expresia asta… fă şi tu…

De ce?

Cine a mai făcut?

Dar cea mai interesantă situaţie este cea a bărbatului cu principii. Adeptul egalitarismului şi meritocraţiei, acest specimen pare a fi cel mai bun pariu al oricărei femei. Este evident că el nu va avea pretenţia să fie şef dacă ea câştigă de trei ori mai bine, nu va da lecţii unei femei cu două doctorate şi nici nu va supraveghea o tipă evident mai bine organizată decât el.

Din nefericire şi meritocratul îşi doreşte frâiele şi renumele de protector. Aşa că se va îndrăgosti nebuneşte de o frumoasă directoare de PR la un lanţ de supermagazine, dar va lua de nevastă pe una din vânzătoare… o fată cuminte şi la locul ei…

Aşa… pentru orice eventualitate…

Back to Top