“Libertatea e pentru oamenii care nu au ce pierde”. Să fim serioşi! Există un asemenea om? Să nu te repezi cu răspunsul nici dacă te crezi un astfel de renegat. Mai gîndeşte-te! Respiră! Respiri? Din clipa în care ai făcut-o prima dată te au la mână...
O să vă fac o confidenţă, care serveşte foarte bine drept demonstraţie: tatăl meu este un om care, dintr-o singură lovitură-semnătură a pierdut tot. Tot! Printr-un proces în care s-ar fi declarat fără discernământ, ca să nu zic nebun, ar fi putut recupera măcar perna de sub cap. N-a vrut. Îi era teamă că-şi va pierde… reputaţia!
Mereu mai există un ceva la care ţii. Şi e din ce în ce mai greu să ai altă opinie. Din ce în ce mai greu să poţi să o susţii. Imposibil să nu înţelegi, mai devreme sau mai târziu, că ai un preţ. Bucură-te când cineva se oferă să te cumpere. Cei mai mulţi nu primesc niciodată oferte. Dar să nu crezi, după ce ai refuzat prima mită, că eşti incoruptibil. Nu eşti. Doar ai stârnit o licitaţie.
Cam trist, dar intelectualii din România nu stau prea sus în acest “mercurial” neoficial. Ca şi în cazul politicienilor, avem şi intelectualii pe care-i merităm. Şi nu de azi – de ieri. E suficient să frunzăreşti “NU” de Ionescu. Tinerii de azi au nevoie de modele, iar intelectualitatea e o familie dezorganizată. Cine sunt exemplele de urmat? Profesorii care cerşesc salarii mai mari în versuri şchioape? Analiştii care justifică orice la comandă? Istoricii care zgârmă apatic un trecut care nu pare să explice deloc prezentul? Editorialiştii la metru? Avem o criză de modele teribilă. Iar lucrurile ar sta şi mai rău dacă accesul la informaţie ar fi mai uşor.
De ce s-ar mai duce un copil sărac la şcoală? Ca să înveţe de la un profesor la fel de sărac ca şi el o limbă de care politicienii îşi bat joc? Ar fi fost floare la ureche dacă numai primarii de sectoare ratau întâlnirea între subiect şi predicat. Agramatismul este un fenomen de masă în rândul “lumii bune”! Şi atunci? Care să fie calea de urmat pentru un copil care descoperă lumea azi şi nu vrea să-şi lustruiască sărăcia? Răspunsul nu e, din nefericire, prea greu de găsit: o formă sau alta de hoţie. Hoţul nu mai este marginalizatul. Hoţia ţine loc de pregătire profesională, diplomă, talent, efort. Şi în lipsa unor modele de onestitate, stădanie şi talent care vor ieşi din rând, deşi au foarte mult de pierdut, noi toţi vom ajunge în situaţia în care ne vom declara de bună voie nebuni. Ca să nu ne pierdem reputaţia.
O să vă fac o confidenţă, care serveşte foarte bine drept demonstraţie: tatăl meu este un om care, dintr-o singură lovitură-semnătură a pierdut tot. Tot! Printr-un proces în care s-ar fi declarat fără discernământ, ca să nu zic nebun, ar fi putut recupera măcar perna de sub cap. N-a vrut. Îi era teamă că-şi va pierde… reputaţia!
Mereu mai există un ceva la care ţii. Şi e din ce în ce mai greu să ai altă opinie. Din ce în ce mai greu să poţi să o susţii. Imposibil să nu înţelegi, mai devreme sau mai târziu, că ai un preţ. Bucură-te când cineva se oferă să te cumpere. Cei mai mulţi nu primesc niciodată oferte. Dar să nu crezi, după ce ai refuzat prima mită, că eşti incoruptibil. Nu eşti. Doar ai stârnit o licitaţie.
Cam trist, dar intelectualii din România nu stau prea sus în acest “mercurial” neoficial. Ca şi în cazul politicienilor, avem şi intelectualii pe care-i merităm. Şi nu de azi – de ieri. E suficient să frunzăreşti “NU” de Ionescu. Tinerii de azi au nevoie de modele, iar intelectualitatea e o familie dezorganizată. Cine sunt exemplele de urmat? Profesorii care cerşesc salarii mai mari în versuri şchioape? Analiştii care justifică orice la comandă? Istoricii care zgârmă apatic un trecut care nu pare să explice deloc prezentul? Editorialiştii la metru? Avem o criză de modele teribilă. Iar lucrurile ar sta şi mai rău dacă accesul la informaţie ar fi mai uşor.
De ce s-ar mai duce un copil sărac la şcoală? Ca să înveţe de la un profesor la fel de sărac ca şi el o limbă de care politicienii îşi bat joc? Ar fi fost floare la ureche dacă numai primarii de sectoare ratau întâlnirea între subiect şi predicat. Agramatismul este un fenomen de masă în rândul “lumii bune”! Şi atunci? Care să fie calea de urmat pentru un copil care descoperă lumea azi şi nu vrea să-şi lustruiască sărăcia? Răspunsul nu e, din nefericire, prea greu de găsit: o formă sau alta de hoţie. Hoţul nu mai este marginalizatul. Hoţia ţine loc de pregătire profesională, diplomă, talent, efort. Şi în lipsa unor modele de onestitate, stădanie şi talent care vor ieşi din rând, deşi au foarte mult de pierdut, noi toţi vom ajunge în situaţia în care ne vom declara de bună voie nebuni. Ca să nu ne pierdem reputaţia.
