Redefining happy end!



Sunt milioane de case cu multe camere unde totul se petrece în bucătărie. Întâlnirile cu prietenii, cafeaua cu iubitele, cinele de taină, orele de croit planuri pentru un viitor care se va întâmpla și el – în mare parte – tot în bucătărie.

Leon crescuse practic în bucătării. Majoritatea... nu ale lui. Mama gătea pentru familii mai înstărite și nu avea niciodată cu cine să-l lase. Prima jucărie pe care și-o aducea aminte era becul de la un cuptor pe care îl aprindea și apoi îl stingea până îl gonea mama lui.

Privind fotografiile de familie din casele unde pătrundea fără voia lui, Leon plângea cu intensitatea cu care doar copiii și femeile îndrăgostite pot să plângă. Plecarea tatălui i se părea o tragedie de proporții planetare. Era ca și cum pământul n-ar mai fi fost o sferă, ci ar fi rătăcit prin răcoarea nopții universale tăiat grotesc pe jumătate, cu miezul de magmă la vedere, picurând fierbinte în infinitul neîndurător, fix la fel ca lacrimile lui curse inutil pe gheața rece.

Desigur, Leon copilul nu cunoștea viața reală a familiilor pe care le invidia. Un cuplu ideal înseamnă un bărbat și o femeie despre care nu avem suficiente informații. El îi privea pe acei oameni în ochi doar prin intermediul fotografiilor de înrămate, iar acestea nu sunt adesea decât un exercițiu grotesc de P.R.. O serenadă inutilă pe care familiile și-o fac una alteia, fiecare încercând să -și convingă vizitatorii că a încetat căutarea fericirii.

Desigur, acest lucru e adevărat. În cele mai multe căsnicii căutarea fericirii chiar se termină, dar nu cu găsirea ei.

Mai erau desigur... și cele două momente...

Cel al venirii, când oamenii pentru care gătea mama lui păreau atât de importanți! Se grăbeau la întâlniri, la job,la coafor... parcă le lăsau bucătăria-copil spre babysitting...

Și mai era momentul pe care îl ura cel mai tare: cel când plecau din locuințele luxoase, ca o Eva-mamă cu un Adam-copil, izgoniți din raiul fericirii în familie.

Un singur client burlac avea mama lui Leon și el părea singura speranță pe care nefericirea, depășită numeric, o mai avea în fața euforiei perpetue.

Burlacul îi părea un fel de ... el. Era orfan de nevastă, așa cum era el fără tată. Faptul că nimeni nu murise, nici nevasta posibilă, nici tatăl nestatornic, nu schimba cu nimic situația în ochii copilului.

Tații de familie, care sunt convinși că știu cum să se poarte cu copiii că doar au și ei acasă unul, au impresia că, dacă vrei să te înțelegi cu un copil, trebuie să te maimuțărești, să pui întrebări stupide și să faci glume proaste gen: nu te mai las să pleci acasă, dă-mi mie ochii tăi că sunt prea frumoși sau jucăria asta rămâne la mine, că vreau și eu să mă joc... Și se mai miră de ce copiii plâng și nu le apreciază... eforturile...

Burlacul nu-i punea întrebări stupide pentru că el NU știa să se poarte cu copiii. Dar îl lăsa pe Leon să-i pună. Răspunsurile o cam deranjau pe mamă, dar copilul era încântat să afle că înainte să te naști ai fost... mort, așa că nu e nicio problemă s-o mai faci o dată sau că el, burlacul, nu se căsătorea pentru că nu dorea să-și creeze amintiri alături de care să se trezească în fiecare dimineață.

Desigur, sesiunile de întrebări și răspunsuri se întâmplau tot în bucătărie unde bărbatul își bea cafeaua în fața unui laptop. Era obsedat de afaceri și continua să muncească pe brânci deși sumele deveniseră o simplă abstracțiune.

Într-o zi, Leon a aflat că burlacul îl cunoștea pe tatăl său. Tatăl care o părăsise pe Eva-bucătăreasa-mamă fără nicio explicație. Mai mult... absentul nemotivat lucrase la una dintre firmele burlacului, care îi spunea amuzat “prințesei sosurilor” că tocmai îi concediase fostul soț.

Încrâncenat, Leon i-a cerut socoteală afaceristului: simțea că acum, concediat, tatăl era pierdut pentru a doua oară. Cum și-a permis să-i dea afară tatăl pe care n-a avut norocul să-l cunoască??!

Burlacul l-a privit cu simpatie pe puștiul curajos și i-a răspuns, ca la toate întrebările, tranșant: Crede-mă, puștiule, norocul e să nu-l fi cunoscut...
Discuția aceasta a avut loc tot în bucătărie, desigur.

foto... minunata Alexandra Pașca... tot în bucătărie...

Back to Top