Așa cum n-am nevoie de un test din Cosmo ca să știu dacă sunt fericit... sau bun la pat... sau gras... n-am nevoie de o ghicitoare să-mi spună viitorul.
Mi-l voi scrie singur.
Mi-l voi trăi cum mă taie capul.
Îl voi descoperi zi după zi.
Nu mă deranjează gândul că nici ghicitoarea habar n-are...
m-ar speria să-l știe...
m-ar îngrozi să mi-l spună.
Poate nu mi-ar plăcea și aș încerca tot timpul să-l schimb.
Poate aș vrea să mai sar un an... deși asta e puțin probabil... poate să-l sar înapoi...
E tare nașpa să-ți știi viitorul. Mai grav decât să-ți spună cineva poanta la o glumă în timp ce altcineva n-a treminat să-ți spună bancul.
Lăsați calamitățile să vină la mine! Dar să vină toate la timpul lor: crize financiare sau drame sentimentale, bărbați agresivi sau femei care alină, beții monstruoase sau post și rugăciune. Toate la timpul lor...
Nu-mi regret eu trecutul... ar fi culmea să ajung să-mi regret viitorul.
Cea mai groaznică imagine nu mi se pare aceea când nu-ți poți întrezări ziua de mânie... ci aceea în care le poți vedea clar pe toate până la ultima.
După care te odihnești...
