CEA MAI GREA MĂRTURISIRE

Am primit multe reacții la Pseudobărbatul. Nu e nimic nou aici. Cum nu e nou nici faptul că n-am aprobat majoritatea comentariilor. Poate părea ciudat că am lăsat să treacă unul în care eram numit iubitor de zdrențe și de țigani... Cititorii mei sunt deștepți, înțeleg că nu sunt un sfânt și știu de ce am făcut-o...

Azi însă... am primit un comentariu pe care am vrut să-l șterg din prima pentru că era prea lung și era semnat... anonim. Am alergie la anonimi...

Nu l-am șters. L-am citit.

Femeia care mi-a scris nu considera că doar tatăl violent a fost de vină. Se considera și o victimă a mamei... care n-a îndrăznit să se rupă...

Era atât de personal totul. Opus mie care doar las impresia că totul e personal, dar distilez esența și nu-mi scot nici măcar cămașa pe blogul ăsta... cu atât mai puțin nu-mi arăt sufletul...

O să o fac acum.

Copywriterii nu se implică sufletește în campaniile pe care le scriu. Orgoliu, da. Implicare, nu. Cu atât mai puțin când campania nu îți aparține 100%... și totuși eu m-am implicat în strângerea de semnături pentru o lege specială contra violenței în familie... deja se vede un joc de umbre... că doar sufletul e un bordel cu pereți din hârtie...

Mama mea a fost o astfel de victimă. Chiar în casa ei. Și a avut doi călăi. Soțul o bătea, dar mai ales n-o lăsa niciodată să uite că el a fost șef de promoție la ASE, iar ea are patru clase. N-o lăsa să uite că el lucrează singur în birou, iar ea spală budele unde se cacă zeci de muncitori... N-o lăsa să uite că siguranța financiară a apărut în peisaj după ce și-a schimbat numele.
...iar fiul, n-a iubit-o niciodată.

Era al naibii de greu să respecți o femeie fără demnitate. Cu atât mai greu să o iubești.

Târziu am trecut de partea ei. Și nu din dragoste. Respectam un principiu.

Rectific. Am trecut prea târziu de partea ei.

În trupul secat... sufletul murise de ceva vreme.

Moartea biologică nu a fost decât consemnarea oficială a unei stări de fapt.

Cât despre siguranța financiară pentru care s-a sacrificat... la 19 ani bărbatul care mă făcuse dând ritmic din cur a vândut casa și m-a lăsat pe străzi fix când luasem la facultate. Așa... ca premiu.

De-asta susțin atât de tare campania contra violenței domestice. Nu pentru că aș crede că o lege specială, mai dură, ar ajuta în sine... Dar o să dea curaj... 

Alte mame ar putea avea alte destine.

Nu vă mai dau link să semnați nimic. Sigur ne atingem target-ul. Avem 60.000 și ne trebuie 70.000 ca legea să fie votată în parlament.

Dar mi-aș dori ca nimeni să nu mai creadă că se sacrifică pentru un bine mai mare... Nu sunt eu un dumnezeu mai mic, dar știu: siguranța, de orice fel, nu există.

Back to Top