They often say: Remember who you are...
to do that... you must figure out who you were in the first place.
Unii vor spune că am prea mult timp liber... cert e că am început să-mi pun din nou întrebările care nu-mi dădeau pace în clasa a XII-a: încotro să mă îndrept, ce vreau să fac cu viața mea, cine sunt...
Acum am 36 de ani, iar în ultimii doi ani s-au schimbat multe în viața mea.
Așa că m-am agățat de ce-am putut și mi-am luat niște sisteme de referință.
Problema n-a fost găsirea răspunsurilor.
Toate au oferit răspunsuri.
Problema a fost că niciunul nu mi-a plăcut.
Mi-am pus din nou întrebarea fără niciun sprijin.
Nici jobul. Nici pasiunile. Nici oamenii care ar trebui să mă iubească. Nici chiar cei care chiar mă iubesc.
În lumea asta e greu să deosebești un ajutor de o limitare, o sfoară care te ajută să nu cazi, de o lesă care te leagă. Cârjele de care te sprijini ar putea să nu fie altceva decât niște cătușe care te împiedică să zbori.
Răspunsul a fost mai greu de găsit.
Și chiar mai greu de acceptat.
Sunt acel 0 din mijlocul propriului meu sistem de referință.
Pare mai rău decât este...Axele ox, oy și – dacă vă place geometria în spațiu – oz... de la mine pornesc.
Nu știi nici acum încotro te îndrepți? Asta e bine, pentru că poți să mergi oriunde.
Nu știi nici acum ce vrei să faci cu viața ta? Și asta e bine, poți alege să faci orice.
Nu știi cine ești?
Drăguț!
Cine ai vrea?
Foto: http://tomaszsz.deviantart.com/
