Toţi oamenii îşi fac planuri când mai adaugă un an.
Viitorul e din ce în ce mai puţin încăpător, ca o faleză mâncată de valuri.
Restul vieții e foaia pe care vrem să scriem, cel mai adesea, altceva decât suntem în stare.
Bornele invizibile ale anilor înseamnă același lucru pentru toți chiar dacă viaţa este pentru unii o autostradă, iar pentru cei mai mulţi un drum de ţară plin cu gropi. Planurile trasate la aniversări, ca şi cele făcute la băutură, rămân de cele mai multe ori pe hârtie. Pentru că nu putem fi decât ceea ce suntem şi sufletul îşi doreşte în chip absolut fatal ce nu poate avea. În ultimă instanţă, cunoaşterea pe care ne-o dorim conduce la umilinţă şi singura dorinţă secretă pe care un om lucid şi-o poate pune când suflă în lumânările de pe tort este ca acestea să rămână mereu douăzeci şi cinci.
